CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015
veniturile din reversarea ajustării creanțelor rezultate din operațiuni legate de capitalul social subscris și nevărsat, înregistrate ca active financiare potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile instituțiilor de credit persoane juridice române constituite în conformitate cu prevederile Legii nr. 207/2022 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil constituirii și funcționării băncilor de dezvoltare din România, cu modificările și completările ulterioare. (la 30-04-2024, Articolul 23 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 1. , Articolul IV din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 30 aprilie 2024 ) Notă ... Conform literei a) a articolului VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 43 din 30 aprilie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 30 aprilie 2024, prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. IV pct. 1 se aplică pentru calculul impozitului pe profit începând cu anul fiscal 2024.
veniturile reprezentând diferența de credit fiscal pentru cheltuielile de cercetare-dezvoltare care se compensează sau se restituie în conformitate cu prevederile art. 20^1; (la 25-02-2026, Articolul 23 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )
Potrivit alin. (2) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 4 se aplică începând cu anul fiscal 2026.
veniturile reprezentând bonificația acordată de către organul fiscal. (la 25-02-2026, Articolul 23 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 )
Potrivit alin. (2) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 4 se aplică începând cu anul fiscal 2026.
Articolul 24
Regimul fiscal al dividendelor primite din statele membre ale Uniunii Europene
(1) La calculul rezultatului fiscal sunt neimpozabile și:a) dividendele distribuite unei persoane juridice române, societate-mamă, de o filială a sa situată într-un stat membru, inclusiv cele distribuite sediului său permanent situat într-un alt stat membru decât cel al filialei, dacă persoana juridică română întrunește cumulativ următoarele condiții:1. este constituită ca o «societate pe acțiuni», «societate în comandită pe acțiuni», «societate cu răspundere limitată», «societate în nume colectiv», «societate în comandită simplă» sau are forma de organizare a unei alte persoane juridice aflate sub incidența legislației române; (la 18-07-2022, Punctul 1. din Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) ... 2. plătește impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, sau un alt impozit care substituie impozitul pe profit, potrivit legislației naționale; (la 03-09-2021, Punctul 2. din Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 31 august 2021 ) ... 3. deține minimum 10% din capitalul social al filialei situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele; ... 4. la data înregistrării venitului din dividende deține participația minimă prevăzută la pct. 3, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin un an; ... ... b) dividendele distribuite unor persoane juridice străine din state membre, societăți-mamă, de filialele acestora situate în alte state membre, prin intermediul sediilor permanente din România, dacă persoana juridică străină întrunește, cumulativ, următoarele condiții:1. are una dintre formele de organizare prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu; ... 2. în conformitate cu legislația fiscală a statului membru este considerată a fi rezident al statului membru respectiv și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene; ... 3. plătește, în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, unul dintre impozitele prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul titlu sau un alt impozit care substituie unul dintre aceste impozite; (la 03-09-2021, Punctul 3. din Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 31 august 2021 ) ... 4. deține minimum 10% din capitalul social al filialei situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele; ... 5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deține participația minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin un an. ... ...
dividendele distribuite unei persoane juridice române, societate-mamă, de o filială a sa situată într-un stat membru, inclusiv cele distribuite sediului său permanent situat într-un alt stat membru decât cel al filialei, dacă persoana juridică română întrunește cumulativ următoarele condiții:1. este constituită ca o «societate pe acțiuni», «societate în comandită pe acțiuni», «societate cu răspundere limitată», «societate în nume colectiv», «societate în comandită simplă» sau are forma de organizare a unei alte persoane juridice aflate sub incidența legislației române; (la 18-07-2022, Punctul 1. din Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 16 din 15 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 15 iulie 2022 ) ... 2. plătește impozit pe profit, potrivit prevederilor titlului II, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, sau un alt impozit care substituie impozitul pe profit, potrivit legislației naționale; (la 03-09-2021, Punctul 2. din Litera a) , Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 31 august 2021 ) ... 3. deține minimum 10% din capitalul social al filialei situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele; ... 4. la data înregistrării venitului din dividende deține participația minimă prevăzută la pct. 3, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin un an; ...
dividendele distribuite unor persoane juridice străine din state membre, societăți-mamă, de filialele acestora situate în alte state membre, prin intermediul sediilor permanente din România, dacă persoana juridică străină întrunește, cumulativ, următoarele condiții:1. are una dintre formele de organizare prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu; ... 2. în conformitate cu legislația fiscală a statului membru este considerată a fi rezident al statului membru respectiv și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene; ... 3. plătește, în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, unul dintre impozitele prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul titlu sau un alt impozit care substituie unul dintre aceste impozite; (la 03-09-2021, Punctul 3. din Litera b) , Alineatul (1) , Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 31 august 2021 ) ... 4. deține minimum 10% din capitalul social al filialei situate într-un alt stat membru, care distribuie dividendele; ... 5. la data înregistrării venitului din dividende de către sediul permanent din România, persoana juridică străină deține participația minimă prevăzută la pct. 4, pe o perioadă neîntreruptă de cel puțin un an. ...
(2) În situația în care, la data înregistrării venitului din dividende, condiția legată de perioada minimă de deținere de un an nu este îndeplinită, venitul este supus impunerii. Ulterior, în anul fiscal în care condiția este îndeplinită, venitul respectiv este considerat neimpozabil, cu recalcularea impozitului din anul fiscal în care acesta a fost impus. În acest sens, contribuabilul trebuie să depună o declarație rectificativă privind impozitul pe profit, în condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică profiturilor repartizate persoanelor juridice române, respectiv sediilor permanente din România ale unor persoane juridice străine dintr-un stat membru, în legătură cu lichidarea unei filiale dintr-un stat membru.
(4) În situația în care dividendele distribuite persoanelor juridice române, respectiv sediilor permanente din România ale unor persoane juridice străine dintr-un stat membru sunt deductibile la nivelul filialei din statul membru, prevederile alin. (1) nu se aplică.
(5) În aplicarea prevederilor prezentului articol, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:a) stat membru - stat al Uniunii Europene; ... b) filială dintr-un stat membru - persoană juridică străină al cărei capital social include și participația minimă prevăzută la alin. (1) lit. a) pct. 3 și lit. b) pct. 4, deținută de o persoană juridică română, respectiv de un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine dintr-un stat membru și care întrunește, cumulativ, următoarele condiții:1. are una dintre formele de organizare prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu; ... 2. în conformitate cu legislația fiscală a statului membru este considerată a fi rezident al statului membru respectiv și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene; ... 3. plătește, în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, unul dintre impozitele prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul titlu sau un alt impozit care substituie unul dintre aceste impozite; (la 03-09-2021, Punctul 3. din Litera b) , Alineatul (5) , Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 31 august 2021 ) ... ... c) stat terț - oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene. ...
stat membru - stat al Uniunii Europene;
filială dintr-un stat membru - persoană juridică străină al cărei capital social include și participația minimă prevăzută la alin. (1) lit. a) pct. 3 și lit. b) pct. 4, deținută de o persoană juridică română, respectiv de un sediu permanent din România al unei persoane juridice străine dintr-un stat membru și care întrunește, cumulativ, următoarele condiții:1. are una dintre formele de organizare prevăzute în anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezentul titlu; ... 2. în conformitate cu legislația fiscală a statului membru este considerată a fi rezident al statului membru respectiv și, în temeiul unei convenții privind evitarea dublei impuneri încheiate cu un stat terț, nu se consideră că are sediul fiscal în afara Uniunii Europene; ... 3. plătește, în conformitate cu legislația fiscală a unui stat membru, fără posibilitatea unei opțiuni sau exceptări, unul dintre impozitele prevăzute în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul titlu sau un alt impozit care substituie unul dintre aceste impozite; (la 03-09-2021, Punctul 3. din Litera b) , Alineatul (5) , Articolul 24 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din ORDONANȚA nr. 8 din 30 august 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 31 august 2021 ) ...
stat terț - oricare alt stat care nu este stat membru al Uniunii Europene.
(6) Prevederile prezentului articol nu se aplică unui demers sau unor serii de demersuri care, fiind întreprinse cu scopul principal sau cu unul dintre scopurile principale de a obține un avantaj fiscal care contravine obiectului sau scopului prezentului articol, nu sunt oneste, având în vedere toate faptele și circumstanțele relevante. Un demers poate cuprinde mai multe etape sau părți. În înțelesul prezentului alineat, un demers sau o serie de demersuri sunt considerate ca nefiind oneste în măsura în care nu sunt întreprinse din motive comerciale valabile care reflectă realitatea economică. Dispozițiile prezentului alineat se completează cu prevederile existente în legislația internă sau în acorduri, referitoare la prevenirea evaziunii fiscale, a fraudei fiscale sau a abuzurilor.
(7) Dispozițiile prezentului articol transpun prevederile Directivei 2011/96/UE a Consiliului din 30 noiembrie 2011 privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 345 din 29 decembrie 2011, cu amendamentele ulterioare.
Articolul 25
Cheltuieli
(1) Pentru determinarea rezultatului fiscal sunt considerate cheltuieli deductibile cheltuielile efectuate în scopul desfășurării activității economice, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare, precum și taxele de înscriere, cotizațiile și contribuțiile datorate către camerele de comerț și industrie, organizațiile patronale și organizațiile sindicale.
(2) Cheltuielile cu salariile și cele asimilate salariilor astfel cum sunt definite potrivit titlului IV sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, cu excepția celor reglementate la alin. (3) și (4).
(2^1) Cheltuielile suportate de angajator aferente activității în regim de telemuncă pentru salariații care desfășoară activitatea în acest regim, potrivit legii, sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal. (la 24-12-2020, Articolul 25 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(3) Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:a) cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra profitului contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol. În cadrul cheltuielilor de protocol se includ și cheltuielile înregistrate cu taxa pe valoarea adăugată colectată potrivit prevederilor titlului VII, pentru cadourile oferite de contribuabil, cu valoare mai mare de 100 lei; ... b) cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii. Intră sub incidența acestei limite următoarele:1. ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament; ... 2. cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea contribuabililor, precum: creșe, grădinițe, școli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști și altele asemenea; (la 01-01-2024, Punctul 2., Litera b), Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificat de Punctul 2., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... 2^1. Abrogat. (la 24-12-2020, Punctul 2^1. din Litera b) , Alineatul (3) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 ) ... 3. cheltuielile reprezentând: cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, tichete culturale și tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator pentru salariații proprii și membrii lor de familie, precum și contribuția la fondurile de intervenție ale asociațiilor profesionale ale minerilor; (la 20-01-2019, Punctul 3. din Litera b) , Alineatul (3) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1^1, Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019 ) ... 3^1. sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil; în sensul prevederilor prezentului punct, condițiile acordării sumelor pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, supuse limitării fiscale, sunt cele prevăzute la art. 76 alin. (4^1) lit. i). (la 01-01-2024, Litera b), Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost completată de Punctul 3., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... 4. alte cheltuieli cu caracter social efectuate în baza contractului colectiv de muncă sau a unui regulament intern; ... ... c) cheltuielile reprezentând tichetele de masă și vouchere de vacanță acordate de angajatori, potrivit legii; ... d) scăzămintele, perisabilitățile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legii; ... e) pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu; ... f) cheltuielile reprezentând cantitățile de energie electrică consumate la nivelul normei proprii de consum tehnologic sau, în lipsa acesteia, la nivelul normei aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care include și consumul propriu comercial, pentru contribuabilii din domeniul distribuției energiei electrice; ... g) cheltuielile cu provizioane/ajustări pentru depreciere și rezerve, în limita prevăzută la art. 26; ... h) cheltuielile cu dobânzile și alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic, potrivit art. 40^2; (la 01-01-2018, Litera h) din Alineatul (3) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 ) ... i) amortizarea, în limita prevăzută la art. 28; ... j) cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (la 01-01-2024, Litera j) din Alineatul (3) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 4., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... k) 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția contribuabilului în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop; (la 01-01-2024, Litera k), Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 4., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... k^1) 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu social achiziționat de către contribuabil în clădiri de locuințe sau în clădiri individuale de locuit, din ansambluri rezidențiale definite potrivit prevederilor legale, care nu este utilizat exclusiv în scopul activității economice. În cazul în care sediul social, aflat în patrimoniul contribuabilului, este utilizat în scop personal de către acționari sau asociați, cheltuielile respective sunt considerate ca fiind efectuate în favoarea acestora, potrivit prevederilor alin. (4) lit. d), fiind nedeductibile la calculul rezultatului fiscal; (la 01-01-2024, Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 5., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... l) 50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situațiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție și servicii de curierat; ... 2. vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții; ... 3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie; ... 4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către școlile de șoferi; ... 5. vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial. ... Cheltuielile care intră sub incidența acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea.În cazul cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizate reprezentând diferențe de curs valutar înregistrate ca urmare a derulării unui contract de leasing, limita de 50% se aplică asupra diferenței nefavorabile dintre veniturile din diferențe de curs valutar/veniturile financiare aferente creanțelor și datoriilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora și cheltuielile din diferențe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente; ... m) cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat potrivit lit. l) la un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuții. ... n) Eliminată.(la 26-03-2018, litera n) din Alineatul (3), Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost eliminată ca urmare a abrogării pct. 1 al art. I din Ordonanța nr. 25 din 30 august 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 31 august 2017, de către pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din 23 martie 2018). ...
cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra profitului contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit și cheltuielile de protocol. În cadrul cheltuielilor de protocol se includ și cheltuielile înregistrate cu taxa pe valoarea adăugată colectată potrivit prevederilor titlului VII, pentru cadourile oferite de contribuabil, cu valoare mai mare de 100 lei;
cheltuielile sociale, în limita unei cote de până la 5%, aplicată asupra valorii cheltuielilor cu salariile personalului, potrivit Codului muncii. Intră sub incidența acestei limite următoarele:1. ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru bolile grave și incurabile, ajutoarele pentru naștere, ajutoarele pentru proteze, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii, ajutorarea copiilor din școli și centre de plasament; ... 2. cheltuielile pentru funcționarea corespunzătoare a unor unități aflate în administrarea contribuabililor, precum: creșe, grădinițe, școli, muzee, biblioteci, cantine, baze sportive, cluburi, cămine de nefamiliști și altele asemenea; (la 01-01-2024, Punctul 2., Litera b), Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificat de Punctul 2., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... 2^1. Abrogat. (la 24-12-2020, Punctul 2^1. din Litera b) , Alineatul (3) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 ) ... 3. cheltuielile reprezentând: cadouri în bani sau în natură, inclusiv tichete cadou oferite salariaților și copiilor minori ai acestora, servicii de sănătate acordate în cazul bolilor profesionale și al accidentelor de muncă până la internarea într-o unitate sanitară, tichete culturale și tichete de creșă acordate de angajator în conformitate cu legislația în vigoare, contravaloarea serviciilor turistice și/sau de tratament, inclusiv transportul, acordate de angajator pentru salariații proprii și membrii lor de familie, precum și contribuția la fondurile de intervenție ale asociațiilor profesionale ale minerilor; (la 20-01-2019, Punctul 3. din Litera b) , Alineatul (3) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 1^1, Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 30 din 10 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 17 ianuarie 2019 ) ... 3^1. sumele achitate de contribuabil pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale, dar nu mai mult de 1.500 lei/lună pentru fiecare copil; în sensul prevederilor prezentului punct, condițiile acordării sumelor pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, supuse limitării fiscale, sunt cele prevăzute la art. 76 alin. (4^1) lit. i). (la 01-01-2024, Litera b), Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost completată de Punctul 3., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... 4. alte cheltuieli cu caracter social efectuate în baza contractului colectiv de muncă sau a unui regulament intern; ...
cheltuielile reprezentând tichetele de masă și vouchere de vacanță acordate de angajatori, potrivit legii;
scăzămintele, perisabilitățile, pierderile rezultate din manipulare/depozitare, potrivit legii;
pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau prestarea unui serviciu;
cheltuielile reprezentând cantitățile de energie electrică consumate la nivelul normei proprii de consum tehnologic sau, în lipsa acesteia, la nivelul normei aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care include și consumul propriu comercial, pentru contribuabilii din domeniul distribuției energiei electrice;
cheltuielile cu provizioane/ajustări pentru depreciere și rezerve, în limita prevăzută la art. 26;
cheltuielile cu dobânzile și alte costuri echivalente dobânzii din punct de vedere economic, potrivit art. 40^2; (la 01-01-2018, Litera h) din Alineatul (3) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 2, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
amortizarea, în limita prevăzută la art. 28;
cheltuielile pentru funcționarea, întreținerea și repararea locuințelor de serviciu, deductibile în limita corespunzătoare suprafețelor construite prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare; (la 01-01-2024, Litera j) din Alineatul (3) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 4., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu aflat în locuința proprietate personală a unei persoane fizice, folosită și în scop personal, corespunzătoare suprafețelor puse la dispoziția contribuabilului în baza contractelor încheiate între părți, în acest scop; (la 01-01-2024, Litera k), Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 4., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
k^1) 50% din valoarea cheltuielilor de funcționare, întreținere și reparații aferente unui sediu social achiziționat de către contribuabil în clădiri de locuințe sau în clădiri individuale de locuit, din ansambluri rezidențiale definite potrivit prevederilor legale, care nu este utilizat exclusiv în scopul activității economice. În cazul în care sediul social, aflat în patrimoniul contribuabilului, este utilizat în scop personal de către acționari sau asociați, cheltuielile respective sunt considerate ca fiind efectuate în favoarea acestora, potrivit prevederilor alin. (4) lit. d), fiind nedeductibile la calculul rezultatului fiscal; (la 01-01-2024, Alineatul (3), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 5., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
50% din cheltuielile aferente vehiculelor rutiere motorizate care nu sunt utilizate exclusiv în scopul activității economice, cu o masă totală maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, aflate în proprietatea sau în folosința contribuabilului. Aceste cheltuieli sunt integral deductibile pentru situațiile în care vehiculele respective se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:1. vehiculele utilizate exclusiv pentru servicii de urgență, servicii de pază și protecție și servicii de curierat; ... 2. vehiculele utilizate de agenții de vânzări și de achiziții; ... 3. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu plată, inclusiv pentru serviciile de taximetrie; ... 4. vehiculele utilizate pentru prestarea de servicii cu plată, inclusiv pentru închirierea către alte persoane sau pentru instruire de către școlile de șoferi; ... 5. vehiculele utilizate ca mărfuri în scop comercial. ... Cheltuielile care intră sub incidența acestor prevederi nu includ cheltuielile privind amortizarea.În cazul cheltuielilor aferente vehiculelor rutiere motorizate reprezentând diferențe de curs valutar înregistrate ca urmare a derulării unui contract de leasing, limita de 50% se aplică asupra diferenței nefavorabile dintre veniturile din diferențe de curs valutar/veniturile financiare aferente creanțelor și datoriilor cu decontare în funcție de cursul unei valute, rezultate din evaluarea sau decontarea acestora și cheltuielile din diferențe de curs valutar/cheltuielile financiare aferente;
cheltuielile de funcționare, întreținere și reparații, aferente autoturismelor folosite de persoanele cu funcții de conducere și de administrare ale persoanei juridice, deductibile limitat potrivit lit. l) la un singur autoturism aferent fiecărei persoane cu astfel de atribuții.
Eliminată.(la 26-03-2018, litera n) din Alineatul (3), Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost eliminată ca urmare a abrogării pct. 1 al art. I din Ordonanța nr. 25 din 30 august 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 706 din 31 august 2017, de către pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din 23 martie 2018).
(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile:a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum și cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat în conformitate cu reglementările contabile aplicabile; ... b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către autoritățile române/străine, potrivit prevederilor legale, cu excepția celor aferente contractelor încheiate cu aceste autorități; ... c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VII. Aceste cheltuieli sunt deductibile în următoarele situații/condiții:1. bunurile/mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în condițiile stabilite prin norme; ... 2. bunurile/mijloacele fixe amortizabile pentru care au fost încheiate contracte de asigurare; ... 3. bunurile/mijloacele fixe amortizabile degradate calitativ, dacă se face dovada distrugerii; ... 4. alimentele destinate consumului uman, cu data-limită de consum aproape de expirare, altele decât cele aflate în situațiile/condițiile prevăzute la pct. 1 și 2, dacă transferul acestora este efectuat potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare; ... 5. subprodusele de origine animală, nedestinate consumului uman, altele decât cele aflate în situațiile/condițiile prevăzute la pct. 1-3, dacă eliminarea acestora este efectuată potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare; ... 6. produsele agroalimentare, devenite improprii consumului uman sau animal, dacă direcționarea/dirijarea vizează transformarea acestora în compost/biogaz sau neutralizarea acestora, potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare; ... 7. alte bunuri decât cele aflate în situațiile/condițiile prevăzute la pct. 1-6, dacă termenul de valabilitate/expirare este depășit, potrivit legii; ... (la 01-10-2017, Litera c) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 1^1, Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 177 din 18 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 21 iulie 2017 ) ... d) cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii; ... e) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile. În situația în care evidența contabilă nu asigură informația necesară identificării acestor cheltuieli, la determinarea rezultatului fiscal se iau în calcul cheltuielile de conducere și administrare, precum și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, prin utilizarea unei metode raționale de alocare a acestora sau proporțional cu ponderea veniturilor neimpozabile respective în totalul veniturilor înregistrate de contribuabil. În sensul prezentei litere, funcțiile de conducere și administrare sunt cele definite prin lege sau prin reglementări interne ale angajatorului; pentru veniturile prevăzute la art. 23 lit. d), e), f), g), l), m) și o) nu se alocă cheltuieli de conducere și administrare/cheltuieli comune aferente. (la 01-01-2017, Litera e) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 ) ... f) cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte servicii, prestate de o persoană situată într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații. Aceste prevederi se aplică numai în situația în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacții calificate ca fiind artificiale conform art. 11 alin. (3); ... f^1) cheltuielile privind tranzacțiile efectuate cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru tranzacțiile efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2021, numai în situația în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacții care nu au un scop economic; (la 26-02-2021, Litera f^1) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 ) ... g) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele și riscurile asociate activității contribuabilului, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale; ... h) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor, pentru partea neacoperită de provizion, potrivit art. 26, precum și cele înregistrate în alte cazuri decât următoarele:1. punerea în aplicare a unui plan de reorganizare confirmat printr-o sentință judecătorească, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014; ... 2. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești; ... 3. debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori; ... 4. debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor; ... 5. debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul; ... 6. au fost încheiate contracte de asigurare; ... ... i) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele: (la 01-01-2024, Litera i), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 6., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) 1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor; ... 2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.În cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de prezenta literă, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit alin. (4^1). ... (la 03-02-2022, Litera i) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA nr. 11 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 31 ianuarie 2022 ) Notă ... Reproducem mai jos prevederile art. LX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023:Articolul LX(1) Prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul operatorilor economici, așa cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat sunt cheltuieli nedeductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, iar sumele respective se scad din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:a) valoarea calculată prin aplicarea a 0,15% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;b) valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.(2) În cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de prezenta literă, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (4^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. ... i^1) abrogată; (la 01-01-2024, Litera i^1), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost abrogată de Punctul 7., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... i^2) abrogată; (la 01-01-2024, Litera i^2), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost abrogată de Punctul 7., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... j) cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil declarat inactiv conform prevederilor Codului de procedură fiscală, cu excepția celor reprezentând achiziții de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014; ... k) cheltuielile cu taxele, contribuțiile și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4. 000 euro anual, altele decât cele prevăzute de lege și la alin. (1); ... l) cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale/mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări efectuate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se înregistrează o descreștere a valorii acestora; ... m) cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, în cazul în care, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora; ... n) cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, la momentul transferului din categoria activelor imobilizate deținute în vederea vânzării în categoria activelor imobilizate deținute pentru activitatea proprie; ... o) cheltuielile din evaluarea activelor biologice în cazul în care, ca urmare a efectuării unei evaluări utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora; ... p) cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările necorporale/stocurile sunt achiziționate în baza unor contracte cu plată amânată, pentru contribuabilii care nu aplică prevederile art. 40^2 ; (la 01-01-2018, Litera p) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 ) ... q) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în acțiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor; (la 24-12-2020, Litera q) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 ) ... r) cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea nu sunt impozitate conform titlului IV; ... s) cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupție, potrivit legii; ... ș) cheltuielile din evaluarea/reevaluarea titlurilor de participare, dacă la data evaluării/reevaluării sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 23 lit. i); ... t) abrogată; (la 01-01-2024, Litera t), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost abrogată de Punctul 7., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... ț) cheltuielile privind bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate Fondului Națiunilor Unite Pentru Copii - UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte; contribuabilii care efectuează aceste cheltuieli le însumează cu cele prevăzute la lit. i) și scad valoarea astfel rezultată din impozitul pe profit datorat, în limita prevăzută la lit. i). În situația în care valoarea stabilită, potrivit art. 25 alin. (4) lit. i) și prezentei litere, diminuată cu sumele reportate, potrivit legii, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe profit în limita valorii astfel calculate și către Fondul Națiunilor Unite Pentru Copii - UNICEF și către alte organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, până la termenele de depunere a declarației anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. În acest caz, redirecționarea impozitului pe profit se efectuează, potrivit art. 42 alin. (4), fără a exista obligația înscrierii entității beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. (la 01-01-2024, Litera ț), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 8., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... u) impozitul minim pe cifra de afaceri determinat potrivit art. 18^1; (la 01-01-2025, Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 290 din 20 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1163 din 21 noiembrie 2024 ) ... v) impozitul specific pe cifra de afaceri determinat conform art. 46^1 și 46^2. (la 01-01-2025, Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 290 din 20 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1163 din 21 noiembrie 2024 ) ...
cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau pe venit plătite în străinătate. Sunt nedeductibile și cheltuielile cu impozitele nereținute la sursă în numele persoanelor fizice și juridice nerezidente, pentru veniturile realizate din România, precum și cheltuielile cu impozitul pe profit amânat înregistrat în conformitate cu reglementările contabile aplicabile;
dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către autoritățile române/străine, potrivit prevederilor legale, cu excepția celor aferente contractelor încheiate cu aceste autorități;
cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a mijloacelor fixe amortizabile constatate lipsă din gestiune ori degradate, neimputabile, precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă, dacă aceasta este datorată potrivit prevederilor titlului VII. Aceste cheltuieli sunt deductibile în următoarele situații/condiții:1. bunurile/mijloacele fixe amortizabile distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în condițiile stabilite prin norme; ... 2. bunurile/mijloacele fixe amortizabile pentru care au fost încheiate contracte de asigurare; ... 3. bunurile/mijloacele fixe amortizabile degradate calitativ, dacă se face dovada distrugerii; ... 4. alimentele destinate consumului uman, cu data-limită de consum aproape de expirare, altele decât cele aflate în situațiile/condițiile prevăzute la pct. 1 și 2, dacă transferul acestora este efectuat potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare; ... 5. subprodusele de origine animală, nedestinate consumului uman, altele decât cele aflate în situațiile/condițiile prevăzute la pct. 1-3, dacă eliminarea acestora este efectuată potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare; ... 6. produsele agroalimentare, devenite improprii consumului uman sau animal, dacă direcționarea/dirijarea vizează transformarea acestora în compost/biogaz sau neutralizarea acestora, potrivit prevederilor legale privind diminuarea risipei alimentare; ... 7. alte bunuri decât cele aflate în situațiile/condițiile prevăzute la pct. 1-6, dacă termenul de valabilitate/expirare este depășit, potrivit legii; ... (la 01-10-2017, Litera c) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 1^1, Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 177 din 18 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 21 iulie 2017 )
cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru aceste bunuri sau servicii;
cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile. În situația în care evidența contabilă nu asigură informația necesară identificării acestor cheltuieli, la determinarea rezultatului fiscal se iau în calcul cheltuielile de conducere și administrare, precum și alte cheltuieli comune ale contribuabilului, prin utilizarea unei metode raționale de alocare a acestora sau proporțional cu ponderea veniturilor neimpozabile respective în totalul veniturilor înregistrate de contribuabil. În sensul prezentei litere, funcțiile de conducere și administrare sunt cele definite prin lege sau prin reglementări interne ale angajatorului; pentru veniturile prevăzute la art. 23 lit. d), e), f), g), l), m) și o) nu se alocă cheltuieli de conducere și administrare/cheltuieli comune aferente. (la 01-01-2017, Litera e) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 6, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 977 din 06 decembrie 2016 )
cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte servicii, prestate de o persoană situată într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații. Aceste prevederi se aplică numai în situația în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacții calificate ca fiind artificiale conform art. 11 alin. (3);
f^1) cheltuielile privind tranzacțiile efectuate cu o persoană situată într-un stat care, la data înregistrării cheltuielilor, este inclus în anexa I din Lista UE a jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru tranzacțiile efectuate începând cu data de 1 ianuarie 2021, numai în situația în care cheltuielile sunt efectuate ca urmare a unor tranzacții care nu au un scop economic; (la 26-02-2021, Litera f^1) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 24 februarie 2021, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 26 februarie 2021 )
cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele și riscurile asociate activității contribuabilului, cu excepția celor care privesc bunurile reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit clauzelor contractuale;
pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor, pentru partea neacoperită de provizion, potrivit art. 26, precum și cele înregistrate în alte cazuri decât următoarele:1. punerea în aplicare a unui plan de reorganizare confirmat printr-o sentință judecătorească, în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2014; ... 2. procedura de faliment a debitorilor a fost închisă pe baza hotărârii judecătorești; ... 3. debitorul a decedat și creanța nu poate fi recuperată de la moștenitori; ... 4. debitorul este dizolvat, în cazul societății cu răspundere limitată cu asociat unic, sau lichidat, fără succesor; ... 5. debitorul înregistrează dificultăți financiare majore care îi afectează întreg patrimoniul; ... 6. au fost încheiate contracte de asigurare; ...
cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat, acordate potrivit legii; contribuabilii care efectuează sponsorizări și/sau acte de mecenat, potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele: (la 01-01-2024, Litera i), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 6., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) 1. valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor; ... 2. valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.În cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de prezenta literă, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit alin. (4^1). ... (la 03-02-2022, Litera i) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 1, Articolul II din ORDONANȚA nr. 11 din 31 ianuarie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 97 din 31 ianuarie 2022 ) Notă ... Reproducem mai jos prevederile art. LX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023:Articolul LX(1) Prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul operatorilor economici, așa cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat sunt cheltuieli nedeductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, iar sumele respective se scad din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:a) valoarea calculată prin aplicarea a 0,15% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;b) valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.(2) În cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de prezenta literă, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (4^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
i^1) abrogată; (la 01-01-2024, Litera i^1), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost abrogată de Punctul 7., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
i^2) abrogată; (la 01-01-2024, Litera i^2), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost abrogată de Punctul 7., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, care au la bază un document emis de un contribuabil declarat inactiv conform prevederilor Codului de procedură fiscală, cu excepția celor reprezentând achiziții de bunuri efectuate în cadrul procedurii de executare silită și/sau a achizițiilor de bunuri/servicii de la persoane impozabile aflate în procedura falimentului potrivit Legii nr. 85/2014;
cheltuielile cu taxele, contribuțiile și cotizațiile către organizațiile neguvernamentale sau asociațiile profesionale care au legătură cu activitatea desfășurată de contribuabili și care depășesc echivalentul în lei a 4. 000 euro anual, altele decât cele prevăzute de lege și la alin. (1);
cheltuielile din reevaluarea imobilizărilor necorporale/mijloacelor fixe, în cazul în care, ca urmare a efectuării unei reevaluări efectuate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;
cheltuielile reprezentând modificarea valorii juste a investițiilor imobiliare, în cazul în care, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;
cheltuielile reprezentând deprecierea/amortizarea mijloacelor fixe, înregistrate de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, la momentul transferului din categoria activelor imobilizate deținute în vederea vânzării în categoria activelor imobilizate deținute pentru activitatea proprie;
cheltuielile din evaluarea activelor biologice în cazul în care, ca urmare a efectuării unei evaluări utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, se înregistrează o descreștere a valorii acestora;
cheltuielile cu dobânzile, stabilite în conformitate cu reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară, în cazul în care mijloacele fixe/imobilizările necorporale/stocurile sunt achiziționate în baza unor contracte cu plată amânată, pentru contribuabilii care nu aplică prevederile art. 40^2 ; (la 01-01-2018, Litera p) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 3, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în acțiuni. Acestea reprezintă elemente similare cheltuielilor la momentul acordării efective a beneficiilor; (la 24-12-2020, Litera q) din Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capitaluri cu decontare în numerar la momentul acordării efective a beneficiilor, dacă acestea nu sunt impozitate conform titlului IV;
cheltuielile înregistrate în evidența contabilă, indiferent de natura lor, dovedite ulterior ca fiind legate de fapte de corupție, potrivit legii;
ș) cheltuielile din evaluarea/reevaluarea titlurilor de participare, dacă la data evaluării/reevaluării sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 23 lit. i);
abrogată; (la 01-01-2024, Litera t), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost abrogată de Punctul 7., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
ț) cheltuielile privind bunurile, mijloacele financiare și serviciile acordate Fondului Națiunilor Unite Pentru Copii - UNICEF, precum și altor organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte; contribuabilii care efectuează aceste cheltuieli le însumează cu cele prevăzute la lit. i) și scad valoarea astfel rezultată din impozitul pe profit datorat, în limita prevăzută la lit. i). În situația în care valoarea stabilită, potrivit art. 25 alin. (4) lit. i) și prezentei litere, diminuată cu sumele reportate, potrivit legii, nu a fost utilizată integral, contribuabilii pot dispune redirecționarea impozitului pe profit în limita valorii astfel calculate și către Fondul Națiunilor Unite Pentru Copii - UNICEF și către alte organizații internaționale care își desfășoară activitatea potrivit prevederilor unor acorduri speciale la care România este parte, până la termenele de depunere a declarației anuale de impozit pe profit, prin depunerea unui/unor formular/formulare de redirecționare. În acest caz, redirecționarea impozitului pe profit se efectuează, potrivit art. 42 alin. (4), fără a exista obligația înscrierii entității beneficiare respective în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale. (la 01-01-2024, Litera ț), Alineatul (4), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 8., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
impozitul minim pe cifra de afaceri determinat potrivit art. 18^1; (la 01-01-2025, Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 290 din 20 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1163 din 21 noiembrie 2024 )
impozitul specific pe cifra de afaceri determinat conform art. 46^1 și 46^2. (la 01-01-2025, Alineatul (4) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 4. , Articolul I din LEGEA nr. 290 din 20 noiembrie 2024, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1163 din 21 noiembrie 2024 )
(4^1) Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se organizează de A.N.A.F., astfel cum se stabilește prin ordin al președintelui A.N.A.F. Registrul este public și se afișează pe site-ul A.N.A.F. Înscrierea în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale se realizează pe baza solicitării entității, dacă sunt îndeplinite cumulativ, la data depunerii cererii, următoarele condiții:a) desfășoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declarației pe propria răspundere; ... b) și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale declarative prevăzute de lege; ... c) nu are obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile; ... d) a depus situațiile financiare anuale, prevăzute de lege; ... e) nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală. ... Unitățile locale de cult prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. l) nu au obligația îndeplinirii condiției prevăzute la lit. b), în ceea ce privește declarația anuală de impozit pe profit. (la 04-04-2020, Alineatul (4^1) din Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 32 din 31 martie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 271 din 01 aprilie 2020 ) Notă ... Reproducem mai jos prevederile art. LX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023:Articolul LX(1) Prin derogare de la prevederile art. 25 alin. (4) lit. i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în cazul operatorilor economici, așa cum sunt definiți de Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat sunt cheltuieli nedeductibile pentru determinarea rezultatului fiscal, iar sumele respective se scad din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:a) valoarea calculată prin aplicarea a 0,15% la cifra de afaceri; pentru situațiile în care reglementările contabile aplicabile nu definesc indicatorul cifra de afaceri, această limită se determină potrivit normelor;b) valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.(2) În cazul sponsorizărilor efectuate către entități persoane juridice fără scop lucrativ, inclusiv unități de cult, sumele aferente acestora se scad din impozitul pe profit datorat, în limitele prevăzute de prezenta literă, doar dacă beneficiarul sponsorizării este înscris, la data încheierii contractului, în Registrul entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, potrivit art. 25 alin. (4^1) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
desfășoară activitate în domeniul pentru care a fost constituită, pe baza declarației pe propria răspundere;
și-a îndeplinit toate obligațiile fiscale declarative prevăzute de lege;
nu are obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, mai vechi de 90 de zile;
a depus situațiile financiare anuale, prevăzute de lege;
nu a fost declarată inactivă, potrivit art. 92 din Codul de procedură fiscală.
(5) Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" deduce la calculul rezultatului fiscal cheltuielile curente și de capital pentru conservarea, protecția, întreținerea, repararea, funcționarea, instruirea personalului specializat, consolidarea, precum și alte cheltuieli aferente bazei materiale de reprezentare și protocol pe care o are în administrare.
(6) Compania Națională "Imprimeria Națională" - S. A. deduce la calculul rezultatului fiscal:a) cheltuielile aferente producerii și emiterii permiselor de ședere temporară/permanentă pentru cetățenii străini, în condițiile reglementărilor legale; ... b) cheltuielile aferente producerii și eliberării cărții electronice de identitate, a cărții de identitate, a cărții de alegător aferente și a cărții de identitate provizorii, în condițiile prevăzute la art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 69/2002 privind unele măsuri pentru operaționalizarea sistemului informatic de emitere și punere în circulație a documentelor electronice de identitate și rezidență, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... b^1) cheltuielile aferente producerii și eliberării cardurilor de cetățenie română, în condițiile reglementărilor legale; (la 15-03-2025, Litera b^1) , Alineatul (6) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Articolul III din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 ) ... c) abrogată. (la 28-07-2022, Litera c) a alineatului (6) din Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogată de Articolul IV din LEGEA nr. 247 din 20 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 25 iulie 2022 ) ...
cheltuielile aferente producerii și emiterii permiselor de ședere temporară/permanentă pentru cetățenii străini, în condițiile reglementărilor legale;
cheltuielile aferente producerii și eliberării cărții electronice de identitate, a cărții de identitate, a cărții de alegător aferente și a cărții de identitate provizorii, în condițiile prevăzute la art. 10 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 69/2002 privind unele măsuri pentru operaționalizarea sistemului informatic de emitere și punere în circulație a documentelor electronice de identitate și rezidență, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b^1) cheltuielile aferente producerii și eliberării cardurilor de cetățenie română, în condițiile reglementărilor legale; (la 15-03-2025, Litera b^1) , Alineatul (6) , Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Articolul III din LEGEA nr. 14 din 12 martie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 218 din 12 martie 2025 )
abrogată. (la 28-07-2022, Litera c) a alineatului (6) din Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogată de Articolul IV din LEGEA nr. 247 din 20 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 25 iulie 2022 )
(7) Sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal cheltuielile efectuate de operatorii economici cu evaluarea/reevaluarea activelor fixe corporale care aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate.
(8) Sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal cheltuielile efectuate de operatorii economici cu înscrierea în cărțile funciare sau cărțile de publicitate imobiliară, după caz, a dreptului de proprietate a statului sau a unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor publice primite în administrare/concesiune, după caz, cheltuieli efectuate la solicitarea conducătorului instituției titulare a dreptului de proprietate.
(9) Sunt cheltuieli deductibile pentru determinarea rezultatului fiscal cheltuielile efectuate pentru organizarea și desfășurarea învățământului profesional și tehnic, învățământului dual preuniversitar și universitar, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale. (la 09-11-2020, Alineatul (9) din Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost modificat de Punctul 4, ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 239 din 6 noiembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1041 din 06 noiembrie 2020 )
(10) În cazul creanțelor cesionate, pierderea netă reprezentând diferența dintre prețul de cesiune și valoarea creanței cesionate este deductibilă în limita unui plafon de 30% din valoarea acestei pierderi. În cazul în care cesionarul cedează creanța, pierderea netă se determină ca diferență între prețul de cesiune și costul de achiziție al creanței. În cazul instituțiilor de credit, în situația în care creanțele cesionate sunt acoperite parțial sau integral cu ajustări pentru pierderi așteptate, precum și în situația în care creanțele sunt scoase din evidență în conturi în afara bilanțului și apoi sunt cesionate, 70% din diferența dintre valoarea creanței înstrăinate și prețul de cesiune reprezintă elemente similare veniturilor. (la 26-03-2018, Articolul 25 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 72 din 22 martie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 23 martie 2018 )
(11) Prevederile alin. (10) nu se aplică în cazul cesiunilor de titluri de stat, obligațiuni și alte instrumente de datorie care conferă deținătorului un drept contractual de a încasa numerar, cheltuielile înregistrate din aceste cesiuni fiind deductibile la calculul rezultatului fiscal. (la 14-05-2020, Articolul 25 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Articolul 33, Punctul VII. din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 70 din 14 mai 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 394 din 14 mai 2020 )
(12) În situația în care un beneficiar al unei sponsorizări/ burse private/mecenat restituie suma respectivă contribuabilului, potrivit legii, într-un an fiscal diferit de cel în care a fost acordată sponsorizarea/bursa privată/mecenatul, suma dedusă pentru acea sponsorizare/bursă privată sau mecenat din impozitul pe profit, în perioade fiscale precedente, în limita prevăzută de lege, se adaugă ca diferență de plată la impozitul pe profit datorat în trimestrul/anul restituirii sponsorizării/bursei private/mecenatului. Pentru situațiile în care restituirile de sponsorizări/burse private/mecenat se efectuează în același an fiscal, contribuabilul regularizează în trimestrul/anul restituirii sponsorizării/bursei private/mecenatului sumele deduse din impozitul pe profit, în trimestrele precedente, în limita prevăzută de lege. (la 24-12-2020, Articolul 25 din Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(12^1) În aplicarea prevederilor alin. (4) lit. e), pentru determinarea ponderii veniturilor neimpozabile în totalul veniturilor, contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară și care înregistrează evaluarea titlurilor de participare la valoare justă prin alte elemente ale rezultatului global, ca urmare a aplicării opțiunii irevocabile de a recunoaște astfel titlurile de participare, iau în calcul și sumele reprezentând diferențe din evaluare/reevaluare care se regăsesc în creditul conturilor de rezerve ca urmare a vânzării/cesionării titlurilor de participare. (la 01-01-2024, Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost completat de Punctul 9., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(13) Pentru determinarea rezultatului fiscal, contribuabilii care efectuează cheltuieli privind bursele private, potrivit Legii nr. 376/2004 privind bursele private, cu modificările ulterioare, însumează aceste cheltuieli în limita a 1.500 lei/fiecare bursă acordată, cu cele prevăzute la art. 25 alin. (3) lit. b), iar suma rezultată se deduce în limita prevăzută la art. 25 alin. (3) lit. b). (la 01-01-2024, Alineatul (13), Articolul 25, Capitolul II, Titlul II a fost modificat de Punctul 10., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
(14) Pentru cheltuielile aferente procesului de admitere/ menținere la tranzacționare a acțiunilor pe o piață reglementată și/sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare, din România sau dintr-un stat cu care România are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informații, se aplică un stimulent fiscal constând în deducerea suplimentară la calculul rezultatului fiscal, în proporție de 50%, a cheltuielilor aferente procesului de admitere la tranzacționare, precum și a cheltuielilor de menținere la tranzacționare înregistrate în primul an fiscal/an fiscal modificat ulterior celui de admitere la tranzacționare. (la 25-02-2026, Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 5. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 ) Notă ... Potrivit alin. (2) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 5 se aplică începând cu anul fiscal 2026.
(15) Cheltuielile aferente procesului de admitere/menținere la tranzacționare a acțiunilor, luate în calcul pentru aplicarea deducerilor suplimentare prevăzute la alin. (14), sunt cele stabilite prin ordin al ministrului finanțelor. (la 25-02-2026, Articolul 25 , Capitolul II , Titlul II a fost completat de Punctul 5. , Articolul 6 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026 ) Notă ... Potrivit alin. (2) al art. 10 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, prevederile art. 6 pct. 5 se aplică începând cu anul fiscal 2026.
Conform lit. b) a art. 11 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 8 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 147 din 25 februarie 2026, ordinul ministrului finanțelor prevăzut la art. 6 pct. 5 se emite în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Potrivit articolului V din ORDONANȚA nr. 6 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026, pentru contribuabilii plătitori de impozit pe profit, cheltuielile care au intrat sub incidența art. 25^1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, urmează regimul deductibilității stabilit de art. 25 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea rezultatului fiscal începând cu trimestrul I al anului 2026, respectiv pentru determinarea rezultatului fiscal al anului 2026 în cazul contribuabililor care aplică sistemul anual de declarare și plată a impozitului pe profit. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător și în cazul contribuabililor care intră sub incidența art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 25^1
Abrogat. (la 02-02-2026, Articolul 25^1 , Capitolul II , Titlul II a fost abrogat de Punctul 1. , Articolul IV din ORDONANȚA nr. 6 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026 )
Articolul 26
Provizioane/ajustări pentru depreciere și rezerve
(1) Contribuabilul are dreptul la deducerea rezervelor și provizioanelor/ajustărilor pentru depreciere, numai în conformitate cu prezentul articol, astfel:a) rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicate asupra profitului contabil, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat sau din patrimoniu, după caz; ... b) provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților. Provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților se deduc trimestrial/anual numai pentru bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate în cursul trimestrului/anului respectiv pentru care se acordă garanție în perioadele următoare, la nivelul cotelor prevăzute în convențiile încheiate sau la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor prestate; ... c) ajustările pentru deprecierea creanțelor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, reprezentând sume datorate de clienții interni și externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri vândute, lucrări executate și servicii prestate, în limita unui procent de 30% din valoarea acestor ajustări, altele decât cele prevăzute la lit. d)-f), h) și i), dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: (la 01-01-2024, Partea introductivă a literei c) din Alineatul (1) , Articolul 26 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 11., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... 1. sunt neîncasate într-o perioadă ce depășește 270 de zile de la data scadenței; ... 2. nu sunt garantate de altă persoană; ... 3. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului; ... d) provizioanele specifice, constituite de instituțiile de plată persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, de instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare și funcționare; (la 15-12-2023, Litera d), Alineatul (1), Articolul 26, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 12., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... e) ajustările pentru pierderi așteptate aferente activelor financiare din operațiuni cu clientela, din operațiuni interbancare și creanțe din operațiuni de leasing financiar, înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile, de către instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine; (la 01-01-2024, Litera e), Alineatul (1), Articolul 26, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 12., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... f) ajustările pentru pierderi așteptate, înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile, de către instituțiile financiare nebancare și sucursalele din România ale instituțiilor financiare nebancare, persoane juridice străine, înscrise în Registrul general, aferente următoarelor categorii de active:(i) credite acordate clientelei, alta decât instituțiile de credit, cu excepția operațiunilor fără recurs; ... (ii) valori de recuperat de la clientelă, alta decât instituțiile de credit; ... (iii) creanțe aferente operațiunilor reverse repo efectuate cu clientela, alta decât instituțiile de credit; ... (iv) creanțe din operațiuni de leasing financiar, cu excepția celor care sunt în relație cu instituțiile de credit; ... (la 15-12-2023, Litera f), Alineatul (1), Articolul 26, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 12., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 ) ... g) rezervele tehnice constituite de societățile de asigurare și reasigurare, potrivit prevederilor legale de organizare și funcționare, cu excepția rezervei de egalizare. Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina asigurătorului, după deducerea reasigurării; ... h) provizioanele tehnice constituite de persoanele juridice, administratori de fonduri de pensii facultative, respectiv administratori de fonduri de pensii administrate privat, potrivit prevederilor legale; ... i) provizioanele de risc pentru operațiunile pe piețele financiare, constituite potrivit reglementărilor Autorității de Supraveghere Financiară; ... j) ajustările pentru deprecierea creanțelor înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, în limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor, altele decât cele prevăzute la lit. d), e), f), h) și i), dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:1. sunt deținute la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație, sau la o persoană fizică asupra căreia este deschisă procedura de insolvență pe bază de:– plan de rambursare a datoriilor; ... – lichidare de active; ... – procedură simplificată; ... ... 2. nu sunt garantate de altă persoană; ... 3. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului; ... ... k) provizioanele pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitelor de deșeuri, constituite de contribuabilii care desfășoară activități de depozitare a deșeurilor, potrivit legii, în limita sumei stabilite prin proiectul pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului, corespunzătoare cotei-părți din tarifele de depozitare percepute; ... l) provizioanele constituite de companiile aeriene din România pentru acoperirea cheltuielilor de întreținere și reparare a parcului de aeronave și a componentelor aferente, potrivit programelor de întreținere a aeronavelor, aprobate corespunzător de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română; ... m) rezervele reprezentând cota de cheltuieli necesare dezvoltării și modernizării producției de țiței și gaze naturale, rafinării, transportului și distribuției petroliere, precum și cele aferente programului geologic sau altor domenii de activitate, prevăzute prin acte normative, constituite potrivit legii. Acestea se includ în veniturile impozabile pe măsura amortizării acestor active sau a scăderii lor din evidență, respectiv pe măsura efectuării cheltuielilor finanțate din această sursă; ... n) ajustările pentru deprecierea mijloacelor fixe amortizabile constituite pentru situațiile în care:1. sunt distruse ca urmare a unor calamități naturale sau a altor cauze de forță majoră, în condițiile stabilite prin norme; ... 2. au fost încheiate contracte de asigurare. ... ...
rezerva legală este deductibilă în limita unei cote de 5% aplicate asupra profitului contabil, la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, până ce aceasta va atinge a cincea parte din capitalul social subscris și vărsat sau din patrimoniu, după caz;
provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților. Provizioanele pentru garanții de bună execuție acordate clienților se deduc trimestrial/anual numai pentru bunurile livrate, lucrările executate și serviciile prestate în cursul trimestrului/anului respectiv pentru care se acordă garanție în perioadele următoare, la nivelul cotelor prevăzute în convențiile încheiate sau la nivelul procentelor de garantare prevăzut în tariful lucrărilor executate ori serviciilor prestate;
ajustările pentru deprecierea creanțelor, înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, reprezentând sume datorate de clienții interni și externi pentru produse, semifabricate, materiale, mărfuri vândute, lucrări executate și servicii prestate, în limita unui procent de 30% din valoarea acestor ajustări, altele decât cele prevăzute la lit. d)-f), h) și i), dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: (la 01-01-2024, Partea introductivă a literei c) din Alineatul (1) , Articolul 26 , Capitolul II , Titlul II a fost modificată de Punctul 11., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
provizioanele specifice, constituite de instituțiile de plată persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, de instituțiile emitente de monedă electronică, persoane juridice române care acordă credite legate de serviciile de plată, precum și provizioanele specifice constituite de alte persoane juridice, potrivit legilor de organizare și funcționare; (la 15-12-2023, Litera d), Alineatul (1), Articolul 26, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 12., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
ajustările pentru pierderi așteptate aferente activelor financiare din operațiuni cu clientela, din operațiuni interbancare și creanțe din operațiuni de leasing financiar, înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile, de către instituțiile de credit persoane juridice române și sucursalele din România ale instituțiilor de credit - persoane juridice străine; (la 01-01-2024, Litera e), Alineatul (1), Articolul 26, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 12., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
ajustările pentru pierderi așteptate, înregistrate potrivit reglementărilor contabile conforme cu Standardele internaționale de raportare financiară aplicabile, de către instituțiile financiare nebancare și sucursalele din România ale instituțiilor financiare nebancare, persoane juridice străine, înscrise în Registrul general, aferente următoarelor categorii de active:(i) credite acordate clientelei, alta decât instituțiile de credit, cu excepția operațiunilor fără recurs; ... (ii) valori de recuperat de la clientelă, alta decât instituțiile de credit; ... (iii) creanțe aferente operațiunilor reverse repo efectuate cu clientela, alta decât instituțiile de credit; ... (iv) creanțe din operațiuni de leasing financiar, cu excepția celor care sunt în relație cu instituțiile de credit; ... (la 15-12-2023, Litera f), Alineatul (1), Articolul 26, Capitolul II, Titlul II a fost modificată de Punctul 12., Articolul LIII, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 14 decembrie 2023, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1139 din 15 decembrie 2023 )
rezervele tehnice constituite de societățile de asigurare și reasigurare, potrivit prevederilor legale de organizare și funcționare, cu excepția rezervei de egalizare. Pentru contractele de asigurare cedate în reasigurare, rezervele se diminuează astfel încât nivelul acestora să acopere partea de risc care rămâne în sarcina asigurătorului, după deducerea reasigurării;
provizioanele tehnice constituite de persoanele juridice, administratori de fonduri de pensii facultative, respectiv administratori de fonduri de pensii administrate privat, potrivit prevederilor legale;
provizioanele de risc pentru operațiunile pe piețele financiare, constituite potrivit reglementărilor Autorității de Supraveghere Financiară;
ajustările pentru deprecierea creanțelor înregistrate potrivit reglementărilor contabile aplicabile, în limita unui procent de 100% din valoarea creanțelor, altele decât cele prevăzute la lit. d), e), f), h) și i), dacă creanțele îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:1. sunt deținute la o persoană juridică asupra căreia este declarată procedura de deschidere a falimentului, pe baza hotărârii judecătorești prin care se atestă această situație, sau la o persoană fizică asupra căreia este deschisă procedura de insolvență pe bază de:– plan de rambursare a datoriilor; ... – lichidare de active; ... – procedură simplificată; ... ... 2. nu sunt garantate de altă persoană; ... 3. sunt datorate de o persoană care nu este persoană afiliată contribuabilului; ...
provizioanele pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitelor de deșeuri, constituite de contribuabilii care desfășoară activități de depozitare a deșeurilor, potrivit legii, în limita sumei stabilite prin proiectul pentru închiderea și urmărirea postînchidere a depozitului, corespunzătoare cotei-părți din tarifele de depozitare percepute;
Consultarea acestui document nu înlocuiește lectura Monitorului Oficial corespunzător. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele inexactități rezultate din transformarea textului original în acest format.
Acest text este publicat în condițiile de reutilizare proprii ale sursei Portalul Legislativ, nu sub o licență Legalize sau de domeniu public.
Portalul Legislativ
Domeniu public (texte oficiale, Legea nr. 8/1996, art. 9)