CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015
în cazul clădirilor care sunt finanțate în baza unui contract de leasing financiar, valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării;
în cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, valoarea înscrisă în contabilitatea proprietarului clădirii și comunicată concesionarului, locatarului, titularului dreptului de administrare sau de folosință, după caz.
(6) Valoarea impozabilă a clădirii se actualizează o dată la 5 ani pe baza unui raport de evaluare a clădirii întocmit de un evaluator autorizat în conformitate cu standardele de evaluare a bunurilor aflate în vigoare la data evaluării, depus la organul fiscal local până la primul termen de plată din anul de referință. În situația depunerii raportului de evaluare după primul termen de plată din anul de referință acesta produce efecte începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor. (la 24-12-2020, Alineatul (6) din Articolul 460 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificat de Punctul 197, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
Decizie de respingere: HP nr. 24/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 152 din 20 februarie 2025.
(7) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul clădirilor care aparțin persoanelor față de care a fost pronunțată o hotărâre definitivă de declanșare a procedurii falimentului.
(7^1) Prevederile alin. (6) nu se aplică în cazul clădirilor care sunt scutite de plata impozitului/taxei pe clădiri potrivit art. 456 alin. (1). (la 25-06-2018, Articolul 460 din Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 145 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 22 iunie 2018 )
(8) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, cota impozitului/taxei pe clădiri este de 5%, cu condiția ca proprietarul clădirii să fi fost notificat de către organul fiscal competent despre posibilitatea depunerii raportului de evaluare. Notificarea se comunică proprietarului clădirii prin publicarea acesteia în spațiul privat virtual sau prin poștă, în cazul contribuabililor care nu sunt înrolați în spațiul privat virtual. Termenul până la care trebuie comunicată notificarea este 31 octombrie a anului curent pentru impozitul datorat începând cu anul următor. În cazul în care notificarea nu este comunicată până la această dată, impozitul urmează a se calcula prin aplicarea cotei stabilite potrivit alin. (1) sau (2), după caz, asupra valorii impozabile a clădirii. (la 25-07-2022, Alineatul (8) din Articolul 460 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificat de Punctul 2 al art. I din LEGEA nr. 252 din 20 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 22 iulie 2022 )
(9) În cazul în care proprietarul clădirii nu a actualizat valoarea impozabilă în ultimii 5 ani anteriori anului de referință, diferența de taxă va fi datorată de proprietarul clădirii, cu condiția ca acesta să fi fost notificat de către organul fiscal competent, în conformitate cu prevederile alin. (8). (la 25-07-2022, Alineatul (9) din Articolul 460 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificat de Punctul 2 al art. I din LEGEA nr. 252 din 20 iulie 2022, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 742 din 22 iulie 2022 )
(10) Cota impozitului/taxei pe clădiri prevăzută la alin. (1) și (2) se stabilește prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București. Notă ... Începând cu data de 01-01-2027, potrivit pct. 33 al art. XII coroborat cu litera a) a alin. (1) al articolului XIII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025, astfel cum a fost modificat și completat de articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 17 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1172 din 17 decembrie 2025, la articolul 460, alineatul (10) se modifică și va avea următorul cuprins: (10) Cota impozitului pe clădiri stabilită potrivit alin. (1) pentru anul 2026 nu poate fi mai mică decât cota stabilită pentru anul 2025.
(11) Pentru lucrările realizate cu autorizație de construire, valoarea impozabilă se calculează în raport cu informațiile cuprinse în anexa la cererea pentru emiterea autorizației de construire și/sau proiectul anexat la autorizația de construire. (la 25-02-2026, Articolul 460 , Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 1. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
Articolul 461
Declararea, dobândirea, înstrăinarea și modificarea clădirilor
(1) Impozitul pe clădiri este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate clădirea la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(1^1) Impozitul pe clădiri stabilit potrivit dispozițiilor alin. (1) se datorează și pentru clădirea edificată:a) cu autorizație de construire al cărei termen de valabilitate nu a expirat, însă persoanele împuternicite ale autorității executive constată până la 31 decembrie inclusiv a anului anterior finalizarea clădirii și/sau folosirea acesteia, chiar dacă nu a fost întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor; ... b) fără autorizație de construire, iar compartimentul de urbanism sau persoana desemnată prin dispoziție a primarului constată până la 31 decembrie inclusiv a anului anterior edificarea integrală sau parțială a clădirii și/sau folosirea acesteia. ... (la 25-02-2026, Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 2. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
cu autorizație de construire al cărei termen de valabilitate nu a expirat, însă persoanele împuternicite ale autorității executive constată până la 31 decembrie inclusiv a anului anterior finalizarea clădirii și/sau folosirea acesteia, chiar dacă nu a fost întocmit procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;
fără autorizație de construire, iar compartimentul de urbanism sau persoana desemnată prin dispoziție a primarului constată până la 31 decembrie inclusiv a anului anterior edificarea integrală sau parțială a clădirii și/sau folosirea acesteia.
(2) În cazul dobândirii sau construirii unei clădiri în cursul anului, proprietarul acesteia are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii și datorează impozit pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) Pentru clădirile nou-construite, data dobândirii clădirii se consideră după cum urmează:a) pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizația de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor; ... b) pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizația de construire, data din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepție în termenul prevăzut de lege; ... c) pentru clădirile edificate în baza unei autorizații de construire al cărei termen de valabilitate a expirat, fără ca proprietarul să fi solicitat prelungirea valabilității autorizației de construire, în condițiile legii, și fără a fi notificat autoritatea emitentă cu privire la imposibilitatea finalizării lucrărilor în termen, dacă termenul de valabilitate a autorizației a expirat până la data de 31 decembrie inclusiv a anului anterior, pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire, impozitul stabilindu-se numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv pereți și acoperiș. Declararea clădirilor aflate în această situație se realizează în baza unui proces-verbal de recepție parțială, care să ateste stadiul fizic de execuție, întocmit între proprietar și executant, obligatoriu la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, în care se consemnează stadiul lucrărilor și suprafața construită desfășurată în raport cu care se stabilește impozitul pe clădiri. În cazul lucrărilor executate în regie proprie, proprietarul are obligația de a notifica autoritatea executivă competentă în vederea participării la întocmirea procesului-verbal de recepție parțială. (la 25-02-2026, Litera c) , Alineatul (3) , Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificată de Punctul 3. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 ) ...
pentru clădirile executate integral înainte de expirarea termenului prevăzut în autorizația de construire, data întocmirii procesului-verbal de recepție, dar nu mai târziu de 15 zile de la data terminării efective a lucrărilor;
pentru clădirile executate integral la termenul prevăzut în autorizația de construire, data din aceasta, cu obligativitatea întocmirii procesului-verbal de recepție în termenul prevăzut de lege;
pentru clădirile edificate în baza unei autorizații de construire al cărei termen de valabilitate a expirat, fără ca proprietarul să fi solicitat prelungirea valabilității autorizației de construire, în condițiile legii, și fără a fi notificat autoritatea emitentă cu privire la imposibilitatea finalizării lucrărilor în termen, dacă termenul de valabilitate a autorizației a expirat până la data de 31 decembrie inclusiv a anului anterior, pentru clădirile ale căror lucrări de construcții nu au fost finalizate la termenul prevăzut în autorizația de construire, impozitul stabilindu-se numai pentru suprafața construită desfășurată care are elementele structurale de bază ale unei clădiri, respectiv pereți și acoperiș. Declararea clădirilor aflate în această situație se realizează în baza unui proces-verbal de recepție parțială, care să ateste stadiul fizic de execuție, întocmit între proprietar și executant, obligatoriu la data expirării termenului prevăzut în autorizația de construire, în care se consemnează stadiul lucrărilor și suprafața construită desfășurată în raport cu care se stabilește impozitul pe clădiri. În cazul lucrărilor executate în regie proprie, proprietarul are obligația de a notifica autoritatea executivă competentă în vederea participării la întocmirea procesului-verbal de recepție parțială. (la 25-02-2026, Litera c) , Alineatul (3) , Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificată de Punctul 3. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
(4) Declararea clădirilor în vederea impunerii și înscrierea acestora în evidențele autorităților administrației publice locale reprezintă o obligație legală a contribuabililor care dețin în proprietate aceste imobile, chiar dacă ele au fost executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea acesteia. În situația nedeclarării clădirii, de către proprietar, valoarea impozitului stabilit de către organul fiscal local se majorează succesiv, cu 30% pentru fiecare interval de întârziere sau fracție de interval de 6 luni de întârziere, calculat după expirarea termenului prevăzut la alin. (2), aplicat la valoarea impozitului stabilit inițial. Majorarea se aplică pentru anul fiscal pentru care se stabilește impozitul. (la 25-02-2026, Alineatul (4) , Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificat de Punctul 4. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
(5) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unei clădiri este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul va fi datorat de persoana care deține dreptul de proprietate asupra clădirii la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.
(6) În cazul extinderii, îmbunătățirii, desființării parțiale sau al altor modificări aduse unei clădiri existente cu destinație nerezidențială, care determină creșterea sau diminuarea valorii impozabile a clădirii cu mai mult de 25%, proprietarul are obligația să depună o nouă declarație de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data modificării respective, și datorează impozitul pe clădiri determinat în noile condiții începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. (la 24-12-2020, Alineatul (6) din Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificat de Punctul 198, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(7) În cazul desființării unei clădiri, proprietarul are obligația să depună o nouă declarație de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data demolării sau distrugerii și încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor, inclusiv în cazul clădirilor pentru care nu s-a eliberat autorizație de desființare.
(8) Dacă încadrarea clădirii în funcție de rangul localității și zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe clădiri, impozitul se calculează conform noii situații începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(9) În cazul clădirilor la care se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidențele fiscale, în registrul agricol, precum și în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situații începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, ca anexă la declarația fiscală. (la 24-12-2020, Alineatul (9) din Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificat de Punctul 199, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(9^1) În vederea identificării clădirilor edificate cu sau fără autorizație de construire și neînscrise în evidențele fiscale, autoritățile administrației publice locale efectuează inspecții atât pe teren prin inspectori privind disciplina în construcții sau inspectori fiscali, cât și pe bază de imagini satelitare, fotogrammetrie sau prin utilizarea aeronavelor fără pilot la bord (drone), putând solicita și date și informații de la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, prin Centrul Național de Cartografie. Folosirea dronelor se face cu avizul instituțiilor care asigură respectarea drepturilor garantate inclusiv la nivelul Uniunii Europene. Imaginile obținute pot fi utilizate ca probe pentru aplicarea sancțiunilor privind disciplina în construcții, în condițiile legislației privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și pentru impunerea din oficiu a clădirilor în condițiile prevederilor art. 7, 106 și 107 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare. (la 25-02-2026, Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
(9^2) Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și instituțiile subordonate asigură verificarea tehnică a calității lucrărilor de aerofotografiere și fotogrammetrie și recepționează, pentru conformitate tehnică, datele utilizate, înainte de transmiterea acestora, pentru verificare și integrare, potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (9^3). (la 25-02-2026, Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
(9^3) Ortofotoplanurile realizate potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (9^2) se transmit de către autoritățile administrației publice locale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în scopul:a) emiterii procesului-verbal de recepție a ortofotoplanului; ... b) integrării informațiilor referitoare la imobile în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, fără atribuire de număr cadastral. ... (la 25-02-2026, Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
emiterii procesului-verbal de recepție a ortofotoplanului;
integrării informațiilor referitoare la imobile în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, fără atribuire de număr cadastral.
(9^4) În cazul în care terenul aferent clădirilor identificate potrivit dispozițiilor prevăzute la alin. (9^1) și (9^2) este înscris în cartea funciară, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară notează, din oficiu, existența construcțiilor fără autorizație de construire, în baza procesului-verbal de recepție. (la 25-02-2026, Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
(9^5) Pentru punerea în aplicare a dispozițiilor alin. (9^1)-(9^3), se elaborează metodologia, prin ordin comun al ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației și al ministrului finanțelor, și cu avizul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care reglementează etapele procedurale, responsabilitățile instituționale, persoanele abilitate să efectueze zborurile, termenele de realizare a acțiunilor, modalitatea de finanțare și normele tehnice și administrative de aplicare a prevederilor legale. (la 25-02-2026, Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
Potrivit alin. (1) al art. LII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și Ministerul Finanțelor, la propunerea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, emit ordinul comun prevăzut la art. 461 alin. (9^5) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.
(10) În cazul unei clădiri care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:a) impozitul pe clădiri se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul; ... b) în cazul încetării contractului de leasing, impozitul pe clădiri se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing; ... c) atât locatorul, cât și locatarul au obligația depunerii declarației fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoțită de o copie a acestor documente. ...
impozitul pe clădiri se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul;
în cazul încetării contractului de leasing, impozitul pe clădiri se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing;
atât locatorul, cât și locatarul au obligația depunerii declarației fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competență se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoțită de o copie a acestor documente.
(11) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului. (la 03-01-2016, Alin. (11) al art. 461 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^23. )
(12) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația să depună o declarație la organul fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractelor, la care anexează o situație centralizatoare a acestor contracte. (la 03-01-2016, Alin. (12) al art. 461 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^23. )
(12^1) În cazul clădirilor pentru care se datorează taxa pe clădiri, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului și datorează taxa pe clădiri începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. (la 24-12-2020, Articolul 461 din Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 200, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(13) În cazul unei situații care determină modificarea taxei pe clădiri datorate, persoana care datorează taxa pe clădiri are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află clădirea, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situația respectivă.
(14) Declararea clădirilor în scop fiscal nu este condiționată de înregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.
(15) Depunerea declarațiilor fiscale reprezintă o obligație și în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe clădiri.
(16) În vederea stabilirii valorii de impunere, structura de specialitate din domeniul urbanismului sau persoana desemnată prin dispoziție a primarului transmite structurilor de specialitate din domeniul impozitelor și taxelor locale lista autorizațiilor de construire, termenele de valabilitate și datele tehnice necesare stabilirii impozitului (suprafață, materiale). Transmiterea informațiilor se poate realiza și automat prin interconectarea datelor din sistemele informatice ale autorităților administrației publice locale. (la 25-02-2026, Articolul 461 , Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 6. , Articolul V din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 7 din 24 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 146 din 25 februarie 2026 )
Articolul 462
Plata impozitului/taxei
(1) Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv. Notă ... Potrivit art. V alin. (1) din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020, în anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (1), art. 467 alin. (1) și la art. 472 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipație a impozitului/taxei pe clădiri, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București. (la 24-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 462 , Capitolul II , Titlul IX a fost modificat de Punctul 201, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 ) Notă ... Potrivit art. V alin. (2) din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020, în anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) și art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea bonificației stabilite de consiliul local, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.
(3) Impozitul pe clădiri, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată.
(4) În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe clădiri amplasate pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, prevederile alin. (2) și (3) se referă la impozitul pe clădiri cumulat.
(4^1) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv. (la 24-12-2020, Articolul 462 din Capitolul II , Titlul IX a fost completat de Punctul 202, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(5) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe clădiri se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosință. (la 03-01-2016, Alin. (5) al art. 462 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^24. )
(6) În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosință colectează taxa pe clădiri de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință și o varsă lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului. (la 03-01-2016, Alin. (6) al art. 462 a fost introdus de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^25. )
Articolul 463
Reguli generale
(1) Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel.
(2) Pentru terenurile aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, oricăror entități, altele decât cele de drept public, se stabilește taxa pe teren, care se datorează de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe teren. În cazul transmiterii ulterioare altor entități a dreptului de concesiune, închiriere, administrare sau folosință asupra terenului, taxa se datorează de persoana care are relația contractuală cu persoana de drept public. (la 01-01-2026, Alineatul (2) , Articolul 463 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 34. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(3) Impozitul prevăzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe teren, precum și taxa pe teren prevăzută la alin. (2) se datorează către bugetul local al comunei, al orașului sau al municipiului în care este amplasat terenul. În cazul municipiului București, impozitul și taxa pe teren se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasat terenul.
(4) În cazul terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință ce se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se stabilește proporțional cu numărul de luni pentru care este constituit dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosință. Pentru fracțiunile mai mici de o lună, taxa se calculează proporțional cu numărul de zile din luna respectivă. (la 03-01-2016, Alin. (4) al art. 463 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^26. )
(4^1) În cazul terenurilor care fac obiectul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosință ce se referă la perioade mai mici de o lună, taxa pe teren se datorează proporțional cu numărul de zile sau de ore prevăzute în contract. (la 03-01-2016, Alin. (4^1) al art. 463 a fost introdus de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^27. )
(5) Pe perioada în care pentru un teren se plătește taxa pe teren, nu se datorează impozitul pe teren.
(5^1) În cazul în care pentru o suprafață de teren aflată în domeniul public sau privat al statului ori al unității administrativ-teritoriale se datorează impozit pe teren, iar în cursul unui an apar situații care determină datorarea taxei pe teren, diferența de impozit pentru perioada pe care se datorează taxa pe teren se compensează sau se restituie contribuabilului în anul fiscal următor. (la 01-01-2026, Alineatul (5^1) , Articolul 463 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 34. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(6) În cazul terenului care este deținut în comun de două sau mai multe persoane, fiecare proprietar datorează impozit pentru partea din teren aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părțile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru terenul respectiv.
Articolul 464
Scutiri
(1) Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru:a) terenurile aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice sau agrement; ... b) terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, instituțiilor publice cu finanțare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora; ... c) terenurile aparținând cultelor religioase recunoscute oficial și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, cu excepția suprafețelor care sunt folosite pentru activități economice; ... d) terenurile aparținând cimitirelor și crematoriilor; ... e) terenurile utilizate de unitățile și instituțiile de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, cu excepția suprafețelor care sunt folosite pentru activități economice care generează alte venituri decât cele din taxele de școlarizare, servirea meselor pentru preșcolari, elevi sau studenți și cazarea acestora, precum și terenurile utilizate de către creșe; ... f) terenurile utilizate de unitățile sanitare publice, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice; ... g) terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosință a terenului, emis de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară; ... h) terenurile folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite în lege, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului; ... i) terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. și Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A., zonele de siguranță a acestora, precum și terenurile ocupate de piste și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță; ... j) terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare publice, precum și cele ale metroului; ... k) terenurile din parcurile industriale, parcurile științifice și tehnologice, precum și cele utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat; ... l) terenurile aferente capacităților de producție care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat; ... m) terenurile Academiei Române și ale fundațiilor proprii înființate de Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice; ... n) terenurile destinate serviciului de apostilă și supralegalizare, cele destinate depozitării și administrării arhivei, precum și terenurile afectate funcționării Centrului Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale; ... o) terenurile aferente clădirilor noi realizate ca parte a unor proiecte investiționale din domeniul industriei prelucrătoare, depozitării și logisticii, pentru o perioadă de 2 ani de la recepția finală a clădirii potrivit procesului-verbal de recepție întocmit la terminarea lucrărilor, în condițiile legii, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc recepția și cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat; activitățile ce intră sub incidența prevederii se stabilesc prin normele metodologice date în aplicarea prezentului cod; ... p) terenul aferent clădirii de domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ... q) terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război și a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război. ... (la 01-01-2026, Alineatul (1) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 35. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
terenurile aflate în domeniul public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice sau agrement;
terenurile aflate în domeniul privat al statului concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, instituțiilor publice cu finanțare de la bugetul de stat, utilizate pentru activitatea proprie a acestora;
terenurile aparținând cultelor religioase recunoscute oficial și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, cu excepția suprafețelor care sunt folosite pentru activități economice;
terenurile aparținând cimitirelor și crematoriilor;
terenurile utilizate de unitățile și instituțiile de învățământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcționeze provizoriu ori acreditate, cu excepția suprafețelor care sunt folosite pentru activități economice care generează alte venituri decât cele din taxele de școlarizare, servirea meselor pentru preșcolari, elevi sau studenți și cazarea acestora, precum și terenurile utilizate de către creșe;
terenurile utilizate de unitățile sanitare publice, cu excepția suprafețelor folosite pentru activități economice;
terenurile legate de sistemele hidrotehnice, terenurile de navigație, terenurile aferente infrastructurii portuare, canalelor navigabile, inclusiv ecluzele și stațiile de pompare aferente acestora, precum și terenurile aferente lucrărilor de îmbunătățiri funciare, pe baza avizului privind categoria de folosință a terenului, emis de oficiile de cadastru și publicitate imobiliară;
terenurile folosite pentru activitățile de apărare împotriva inundațiilor, gospodărirea apelor, hidrometeorologie, cele care contribuie la exploatarea resurselor de apă, cele folosite ca zone de protecție definite în lege, precum și terenurile utilizate pentru exploatările din subsol, încadrate astfel printr-o hotărâre a consiliului local, în măsura în care nu afectează folosirea suprafeței solului;
terenurile ocupate de autostrăzi, drumuri europene, drumuri naționale, drumuri principale administrate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. și Compania Națională de Investiții Rutiere - S.A., zonele de siguranță a acestora, precum și terenurile ocupate de piste și terenurile din jurul pistelor reprezentând zone de siguranță;
terenurile pe care sunt amplasate elementele infrastructurii feroviare publice, precum și cele ale metroului;
terenurile din parcurile industriale, parcurile științifice și tehnologice, precum și cele utilizate de incubatoarele de afaceri, cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat;
terenurile aferente capacităților de producție care sunt în sectorul pentru apărare cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat;
terenurile Academiei Române și ale fundațiilor proprii înființate de Academia Română, în calitate de fondator unic, cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice;
terenurile destinate serviciului de apostilă și supralegalizare, cele destinate depozitării și administrării arhivei, precum și terenurile afectate funcționării Centrului Național de Administrare a Registrelor Naționale Notariale;
terenurile aferente clădirilor noi realizate ca parte a unor proiecte investiționale din domeniul industriei prelucrătoare, depozitării și logisticii, pentru o perioadă de 2 ani de la recepția finală a clădirii potrivit procesului-verbal de recepție întocmit la terminarea lucrărilor, în condițiile legii, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc recepția și cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat; activitățile ce intră sub incidența prevederii se stabilesc prin normele metodologice date în aplicarea prezentului cod;
terenul aferent clădirii de domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea veteranilor de război, a văduvelor de război și a văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război.
(2) Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului București pot/poate hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe teren datorat/datorate pentru:a) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public; ... b) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public; ... c) terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată, cu modificările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public; ... d) terenul aferent clădirii utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizații neguvernamentale și întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale, primite în folosință gratuită; ... e) terenul aferent clădirii aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, precum și terenul aferent clădirii utilizate de organizațiile nonprofit primite în folosință gratuită, folosite exclusiv pentru activitățile fără scop lucrativ; ... f) terenurile afectate de calamități naturale, pentru o perioadă de până la 2 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a produs evenimentul; ... g) terenurile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condițiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislația în domeniul ajutorului de stat; ... h) abrogată; (la 30-01-2026, Litera h) , Alineatul (2) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogată de Punctul 4. , Articolul IV din ORDONANȚA nr. 6 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026 ) ... i) terenurile pentru care proprietarul efectuează pe cheltuială proprie intabularea în cartea funciară, pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc intabularea; ... j) terenurile fundațiilor înființate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural; ... k) terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), f) și j) din Legea nr. 168/2020, cu modificările și completările ulterioare; ... l) terenurile aflate în proprietatea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, cu statut de utilitate publică, precum și cele închiriate, concesionate sau primite în folosință de acestea de la o instituție sau o autoritate publică, cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice; ... m) suprafețele construite ale terenurilor aferente clădirilor clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, prevăzute la art. 456 alin. (2) lit. t), indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice. ... (la 01-01-2026, Alineatul (2) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 36. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public;
terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public;
terenul aferent clădirilor restituite potrivit art. 1 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată, cu modificările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menține afectațiunea de interes public;
terenul aferent clădirii utilizate pentru furnizarea de servicii sociale de către organizații neguvernamentale și întreprinderi sociale ca furnizori de servicii sociale, primite în folosință gratuită;
terenul aferent clădirii aflate în proprietatea organizațiilor nonprofit, precum și terenul aferent clădirii utilizate de organizațiile nonprofit primite în folosință gratuită, folosite exclusiv pentru activitățile fără scop lucrativ;
terenurile afectate de calamități naturale, pentru o perioadă de până la 2 ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a produs evenimentul;
terenurile aflate în proprietatea operatorilor economici, în condițiile elaborării unor scheme de ajutor de stat/de minimis având un obiectiv prevăzut de legislația în domeniul ajutorului de stat;
abrogată; (la 30-01-2026, Litera h) , Alineatul (2) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogată de Punctul 4. , Articolul IV din ORDONANȚA nr. 6 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026 )
terenurile pentru care proprietarul efectuează pe cheltuială proprie intabularea în cartea funciară, pe o perioadă de 2 ani începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a avut loc intabularea;
terenurile fundațiilor înființate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
terenul aferent clădirii folosite ca domiciliu aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor prevăzute la art. 2 lit. c), f) și j) din Legea nr. 168/2020, cu modificările și completările ulterioare;
terenurile aflate în proprietatea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, cu statut de utilitate publică, precum și cele închiriate, concesionate sau primite în folosință de acestea de la o instituție sau o autoritate publică, cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice;
suprafețele construite ale terenurilor aferente clădirilor clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, prevăzute la art. 456 alin. (2) lit. t), indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepția terenurilor care sunt folosite pentru activități economice.
(2^1) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (2^1) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 37. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(2^2) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (2^2) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 37. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(2^3) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (2^3) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 37. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(2^4) În cazul terenurilor aferente clădirilor de domiciliu ale persoanelor care domiciliază și locuiesc efectiv în localitățile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 323/1996, cu modificările și completările ulterioare, și în Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, cu modificările ulterioare, impozitul se reduce cu 50%. (la 30-01-2026, Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul IV din ORDONANȚA nr. 6 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026 )
(2^5) În cazul terenului aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap grav și, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav, impozitul se reduce cu 50%. (la 27-02-2026, Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Punctul 4. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026 )
(2^6) În cazul terenului aferent clădirii de domiciliu, aflat în proprietatea sau coproprietatea persoanelor cu handicap accentuat și, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap accentuat, impozitul se reduce cu 25%. (la 27-02-2026, Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Punctul 4. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026 )
(2^7) Reducerea prevăzută la alin. (2^5) și (2^6) se acordă pentru terenul aferent clădirii de domiciliu aflate în proprietatea persoanelor prevăzute la alin. (2^5) și (2^6), deținute în comun cu soțul sau soția. În situația în care o cotă-parte din terenul respectiv aparține unor terți, reducerea nu se acordă pentru cota-parte deținută de acești terți. (la 27-02-2026, Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Punctul 4. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026 )
(2^8) Reducerea de la plata impozitului pe teren, stabilită conform alin. (2^5) și (2^6), se aplică pe baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior și, respectiv, în funcție de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare. (la 27-02-2026, Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Punctul 4. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026 )
Potrivit art. XIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026, astfel cum a fost modificat prin articolul XX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 12 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2026, prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. VII intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică pentru întregul an fiscal 2026. În cazul persoanelor prevăzute la art. VII punctele 2, 4 și 5, care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, reducerea se aplică începând cu luna următoare celei în care documentele justificative sunt depuse la organul fiscal local, pe toată durata de valabilitate a acestora.
Potrivit art. VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026, pentru anul 2026, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot reveni asupra hotărârilor prin care s-au stabilit cotele adiționale la impozitele și taxele locale prevăzute în titlul IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în sensul reducerii acestora.
Potrivit art. IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026, impozitele și taxele locale plătite în cuantum mai mare de contribuabilii care intră sub incidența art. VII și art. VIII se regularizează în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sumele respective urmând să fie considerate în contul obligațiilor fiscale restante ori următoare sau să fie restituite celor îndreptățiți, conform reglementărilor legale în vigoare.
(3) Prin hotărârea prin care s-a stabilit să se acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe teren, potrivit alin. (2), se dispune și cu privire la documentele justificative pentru fiecare situație în parte, după caz. Scutirea sau reducerea se aplică persoanelor care dețin documente justificative ce sunt depuse la organul fiscal local în termenul stabilit prin hotărârea consiliului local/Consiliului General al Municipiului București și care și-au îndeplinit obligația de plată a impozitului/taxei pentru anul fiscal anterior în termenele prevăzute de lege, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care a fost emisă hotărârea consiliului local/Consiliului General al Municipiului București. (la 01-01-2026, Alineatul (3) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 17 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1172 din 17 decembrie 2025 )
(4) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (4) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 37. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(5) În cazul scutirii prevăzute la alin. (1) lit. p) și q), scutirea se acordă pentru terenul aferent clădirii de domiciliu deținute în comun cu soțul sau soția. În situația în care o cotă-parte din teren aparține unor terți, scutirea nu se acordă pentru cota-parte deținută de acești terți. (la 01-01-2026, Alineatul (5) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 1. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 17 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1172 din 17 decembrie 2025 )
(6) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (6) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 37. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(7) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (7) , Articolul 464 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 37. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
Articolul 465
Calculul impozitului/taxei pe teren
(1) Impozitul/Taxa pe teren se stabilește luând în calcul suprafața terenului, rangul localității în care este amplasat terenul, zona și categoria de folosință a terenului, conform încadrării făcute de consiliul local.
(2) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la categoria de folosință terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel: (la 01-01-2018, Partea introductivă a alineatului (2) din Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificată de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 ) Zona în cadrul localitățiiNivelurile impozitului/taxei, pe ranguri de localități - lei/ha - 0 I II III IV V A 8282-207066878-171946042-151065236-13090711-1788569-1422B 6878-171945199-129984215-105383558-8894569-1422427-1068C 5199-129983558-88942668-66701690-4226427-1068284-710D 3558-88941690-42261410-3526984-2439278-696142-356
(2^1) Abrogat. (la 01-01-2018, Alineatul (2^1) din Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
(3) În cazul unui teren amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută la alin. (4), iar acest rezultat se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la alin. (5). (la 01-01-2018, Alineatul (3) din Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
(4) Pentru stabilirea impozitului/taxei pe teren, potrivit alin. (3), se folosesc sumele din tabelul următor, exprimate în lei pe hectar:Nr. crt.Zona Categoria de folosințăABCD1.Teren arabil755651412.Pășune565141363.Fâneață565141364.Vie 1229475515.Livadă 14312294756.Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră755651417.Teren cu apă41362208.Drumuri și căi ferate00009.Teren neproductiv, cu excepția celor de la pct. 10000010.Plaja folosită pentru activități economice4136220 (la 01-01-2026, Tabelul de la alineatul (4) , Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 39. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(5) Suma stabilită conform alin. (4) se înmulțește cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut în următorul tabel:Rangul localitățiiCoeficientul de corecție0 8,00 I 5,00 II 4,00 III 3,00 IV 1,10 V 1,00
(6) Ca excepție de la prevederile alin. (3)-(5), în cazul contribuabililor persoane juridice, pentru terenul amplasat în intravilan, înregistrat în registrul agricol la altă categorie de folosință decât cea de terenuri cu construcții, impozitul/taxa pe teren se calculează conform prevederilor alin. (7) numai dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: (la 01-01-2018, Partea introductivă a alineatului (6) din Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificată de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 196 din 29 septembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 02 octombrie 2017 )
au prevăzut în statut, ca obiect de activitate, agricultură;
au înregistrate în evidența contabilă, pentru anul fiscal respectiv, venituri și cheltuieli din desfășurarea obiectului de activitate prevăzut la lit. a).
(7) În cazul unui teren amplasat în extravilan, impozitul/taxa pe teren se stabilește prin înmulțirea suprafeței terenului, exprimată în hectare, cu suma corespunzătoare prevăzută în următorul tabel, înmulțită cu coeficientul de corecție corespunzător prevăzut la art. 457 alin. (6):Nr. crt.Categoria de folosințăImpozit (lei)1.Teren cu construcții60-832.Teren arabil112-1343.Pășune54-754.Fâneață54-755.Vie 129-1486.Livadă 129-1507.Pădure sau alt teren cu vegetație forestieră22-438.Teren cu apă3-159.Drumuri și căi ferate0-010.Teren neproductiv, cu excepția celor de la pct. 11011.Plaja folosită pentru activități economice3-15 (la 01-01-2026, Tabelul de la alineatul (7) , Articolul 465 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 39. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(7^1) În cazul terenurilor aparținând cultelor religioase recunoscute oficial în România și asociațiilor religioase, precum și componentelor locale ale acestora, cu excepția suprafețelor care sunt folosite pentru activități economice, valoarea impozabilă se stabilește prin asimilare cu terenurile neproductive. (la 25-06-2018, Articolul 465 din Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Articolul I din LEGEA nr. 145 din 20 iunie 2018, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 22 iunie 2018 )
(8) Înregistrarea în registrul agricol a datelor privind clădirile și terenurile, a titularului dreptului de proprietate asupra acestora, precum și schimbarea categoriei de folosință se pot face numai pe bază de documente, anexate la declarația făcută sub semnătura proprie a capului de gospodărie sau, în lipsa acestuia, a unui membru major al gospodăriei. Procedura de înregistrare și categoriile de documente se vor stabili prin norme metodologice.
(9) Nivelul impozitului pe teren prevăzut la alin. (2) și (7) se stabilește prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.
Articolul 466
Declararea și datorarea impozitului și a taxei pe teren
(1) Impozitul pe teren este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care are în proprietate terenul la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.
(2) În cazul dobândirii unui teren în cursul anului, proprietarul acestuia are obligația să depună o nouă declarație de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, și datorează impozit pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(3) În cazul în care dreptul de proprietate asupra unui teren este transmis în cursul unui an fiscal, impozitul este datorat de persoana care deține dreptul de proprietate asupra terenului la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior anului în care se înstrăinează.
(4) Dacă încadrarea terenului în funcție de rangul localității și zonă se modifică în cursul unui an sau în cursul anului intervine un eveniment care conduce la modificarea impozitului pe teren, impozitul se calculează conform noii situații începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(5) În cazul modificării categoriei de folosință a terenului, proprietarul acestuia are obligația să depună o nouă declarație de impunere la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul, în termen de 30 de zile de la data modificării folosinței, și datorează impozitul pe teren conform noii situații începând cu data de 1 ianuarie a anului următor.
(6) În cazul terenurilor la care se constată diferențe între suprafețele înscrise în actele de proprietate și situația reală rezultată din măsurătorile executate în condițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru determinarea sarcinii fiscale se au în vedere suprafețele care corespund situației reale, dovedite prin lucrări de cadastru. Datele rezultate din lucrările de cadastru se înscriu în evidențele fiscale, în registrul agricol, precum și în cartea funciară, iar impozitul se calculează conform noii situații începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se înregistrează lucrarea de cadastru la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară, ca anexă la declarația fiscală. (la 24-12-2020, Alineatul (6) din Articolul 466 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 205, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(7) În cazul unui teren care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia se aplică următoarele reguli:a) impozitul pe teren se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul; ... b) în cazul în care contractul de leasing financiar încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe teren se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care terenul a fost predat locatorului prin încheierea procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing; ... c) atât locatorul, cât și locatarul au obligația depunerii declarației fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competență se află terenul, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoțită de o copie a acestor documente. ...
impozitul pe teren se datorează de locatar, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a fost încheiat contractul;
în cazul în care contractul de leasing financiar încetează altfel decât prin ajungerea la scadență, impozitul pe teren se datorează de locator, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care terenul a fost predat locatorului prin încheierea procesului-verbal de predare-primire a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing;
atât locatorul, cât și locatarul au obligația depunerii declarației fiscale la organul fiscal local în a cărui rază de competență se află terenul, în termen de 30 de zile de la data finalizării contractului de leasing sau a încheierii procesului-verbal de predare a bunului sau a altor documente similare care atestă intrarea bunului în posesia locatorului ca urmare a rezilierii contractului de leasing însoțită de o copie a acestor documente.
(8) În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mari de o lună, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractului. (la 03-01-2016, Alin. (8) al art. 466 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^30. )
(9) În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unor contracte de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația să depună o declarație la organul fiscal local, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare intrării în vigoare a contractelor, la care anexează o situație centralizatoare a acestor contracte. (la 03-01-2016, Alin. (9) al art. 466 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^30. )
(9^1) În cazul terenurilor pentru care se datorează taxa pe teren, în temeiul unui contract de concesiune, închiriere, administrare ori folosință care se referă la perioade mai mari de un an, titularul dreptului de concesiune, închiriere, administrare ori folosință are obligația depunerii unei declarații la organul fiscal local în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a contractului și datorează taxa pe teren începând cu data de 1 ianuarie a anului următor. (la 24-12-2020, Articolul 466 din Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Punctul 206, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(10) În cazul unei situații care determină modificarea taxei pe teren datorate, persoana care datorează taxa pe teren are obligația să depună o declarație la organul fiscal local în a cărui rază teritorială de competență se află terenul, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a înregistrat situația respectivă.
(11) Declararea terenurilor în scop fiscal nu este condiționată de înregistrarea acestor terenuri la oficiile de cadastru și publicitate imobiliară.
(12) Depunerea declarațiilor fiscale reprezintă o obligație și în cazul persoanelor care beneficiază de scutiri sau reduceri de la plata impozitului sau a taxei pe teren.
Articolul 467
Plata impozitului și a taxei pe teren
(1) Impozitul pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv. Notă ... Potrivit art. V alin. (1) din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020, în anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (1), art. 467 alin. (1) și la art. 472 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.
(2) Pentru plata cu anticipație a impozitului/taxei pe teren, datorat/e pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București. (la 24-12-2020, Alineatul (2) din Articolul 467 , Capitolul III , Titlul IX a fost modificat de Punctul 207, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 ) Notă ... Potrivit art. V alin. (2) din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 29 din 18 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 230 din 21 martie 2020, în anul 2020, termenul de 31 martie inclusiv, prevăzut la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) și art. 472 alin. (2) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru acordarea bonificației stabilite de consiliul local, se prorogă până la data de 30 iunie inclusiv.
(3) Impozitul pe teren, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată.
(4) În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe terenuri amplasate pe raza aceleiași unități administrativ-teritoriale, prevederile alin. (2) și (3) se referă la impozitul pe teren cumulat.
(4^1) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la o perioadă mai mare de un an, taxa pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv. (la 24-12-2020, Articolul 467 din Capitolul III , Titlul IX a fost completat de Punctul 208, Articolul I din LEGEA nr. 296 din 18 decembrie 2020, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1269 din 21 decembrie 2020 )
(5) În cazul contractelor de concesiune, închiriere, administrare sau folosință, care se referă la perioade mai mari de o lună, taxa pe teren se plătește lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului, de către concesionar, locatar, titularul dreptului de administrare sau de folosință. (la 03-01-2016, Alin. (5) al art. 467 a fost modificat de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^31. )
(6) În cazul contractelor care se referă la perioade mai mici de o lună, persoana juridică de drept public care transmite dreptul de concesiune, închiriere, administrare sau folosință colectează taxa pe teren de la concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosință și o varsă lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărei luni din perioada de valabilitate a contractului. (la 03-01-2016, Alin. (6) al art. 467 a fost introdus de pct. 8 al art. unic din LEGEA nr. 358 din 31 decembrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 988 din 31 decembrie 2015, care completează art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 50 din 27 octombrie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 817 din 3 noiembrie 2015, cu pct. 36^32. )
Articolul 468
Reguli generale
(1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel.
(2) Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România.
(3) Impozitul pe mijloacele de transport se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.
(4) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar.
Articolul 469
Scutiri
(1) Nu se datorează impozitul pe mijloacele de transport pentru:a) mijloacele de transport ale instituțiilor publice; ... b) mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public; ... c) vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare; ... d) autovehiculele secondhand înregistrate ca stoc de marfă și care nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing; ... e) un mijloc de transport aflat în proprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la alegerea contribuabilului; ... f) mijloacele de transport aflate în proprietatea veteranilor de război, văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport. ... (la 01-01-2026, Alineatul (1) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost modificat de Punctul 40. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
mijloacele de transport ale instituțiilor publice;
mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban, inclusiv transportul de pasageri în afara unei localități, dacă tariful de transport este stabilit în condiții de transport public;
vehiculele istorice definite conform prevederilor legale în vigoare;
autovehiculele secondhand înregistrate ca stoc de marfă și care nu sunt utilizate în folosul propriu al operatorului economic, comerciant auto sau societate de leasing;
un mijloc de transport aflat în proprietatea persoanelor prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și a persoanelor fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, la alegerea contribuabilului;
mijloacele de transport aflate în proprietatea veteranilor de război, văduvelor de război sau văduvelor nerecăsătorite ale veteranilor de război, pentru un singur mijloc de transport.
(2) Consiliile locale/Consiliul General al Municipiului București pot/poate hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele de transport pentru:a) mijloacele de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol. În cazul scutirii sau reducerii impozitului pe mijloacele de transport acordate persoanelor juridice se vor avea în vedere prevederile legale în vigoare privind acordarea ajutorului de stat; ... b) navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței, în cazul cărora impozitul se poate reduce cu până la 50%; ... c) mijloacele de transport ale fundațiilor înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural; ... d) mijloacele de transport ale organizațiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii; ... e) abrogată. (la 30-01-2026, Litera e) , Alineatul (2) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost abrogată de Punctul 6. , Articolul IV din ORDONANȚA nr. 6 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026 ) ... (la 01-01-2026, Alineatul (2) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost modificat de Punctul 41. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
mijloacele de transport agricole utilizate efectiv în domeniul agricol. În cazul scutirii sau reducerii impozitului pe mijloacele de transport acordate persoanelor juridice se vor avea în vedere prevederile legale în vigoare privind acordarea ajutorului de stat;
navele fluviale de pasageri, bărcile și luntrele folosite pentru transportul persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei și Insula Balta Ialomiței, în cazul cărora impozitul se poate reduce cu până la 50%;
mijloacele de transport ale fundațiilor înființate prin testament constituite conform legii, cu scopul de a întreține, dezvolta și ajuta instituții de cultură națională, precum și de a susține acțiuni cu caracter umanitar, social și cultural;
mijloacele de transport ale organizațiilor care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unități specializate care asigură găzduire, îngrijire socială și medicală, asistență, ocrotire, activități de recuperare, reabilitare și reinserție socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum și pentru alte persoane aflate în dificultate, în condițiile legii;
abrogată. (la 30-01-2026, Litera e) , Alineatul (2) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost abrogată de Punctul 6. , Articolul IV din ORDONANȚA nr. 6 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026 )
(2^1) În cazul mijloacelor de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc aflate în proprietatea persoanelor cu handicap grav și, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap grav, impozitul se reduce cu 50%, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului. (la 27-02-2026, Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026 )
(2^2) În cazul mijloacelor de transport cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc aflate în proprietatea persoanelor cu handicap accentuat și, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere persoane cu handicap accentuat, impozitul se reduce cu 25%, pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului. (la 27-02-2026, Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026 )
(2^3) Reducerea de la plata impozitului pe mijloacele de transport, stabilită conform alin. (2^1) și (2^2), se aplică pe baza documentelor justificative valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior și, respectiv, în funcție de luna în care acestea au fost depuse la organul fiscal local în cazul celor care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, începând cu luna următoare. (la 27-02-2026, Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost completat de Punctul 5. , Articolul VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026 )
Potrivit art. XIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026, astfel cum a fost modificat prin articolul XX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 17 din 12 martie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 13 martie 2026, prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prevederile art. VII intră în vigoare la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică pentru întregul an fiscal 2026. În cazul persoanelor prevăzute la art. VII punctele 2, 4 și 5, care nu au beneficiat de scutire în anul fiscal anterior, reducerea se aplică începând cu luna următoare celei în care documentele justificative sunt depuse la organul fiscal local, pe toată durata de valabilitate a acestora.
Potrivit art. VIII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026, pentru anul 2026, autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot reveni asupra hotărârilor prin care s-au stabilit cotele adiționale la impozitele și taxele locale prevăzute în titlul IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în sensul reducerii acestora.
Potrivit art. IX din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 9 din 27 februarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 27 februarie 2026, impozitele și taxele locale plătite în cuantum mai mare de contribuabilii care intră sub incidența art. VII și art. VIII se regularizează în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sumele respective urmând să fie considerate în contul obligațiilor fiscale restante ori următoare sau să fie restituite celor îndreptățiți, conform reglementărilor legale în vigoare.
(3) Prin hotărârea prin care s-a stabilit să se acorde scutirea sau reducerea impozitului pe mijloacele de transport, potrivit alin. (2), se dispune și cu privire la documentele justificative pentru fiecare situație în parte, după caz. Scutirea sau reducerea se aplică persoanelor care dețin documente justificative ce sunt depuse la organul fiscal local în termenul stabilit prin hotărârea consiliului local/Consiliului General al Municipiului București și care și-au îndeplinit obligația de plată a impozitului/taxei pentru anul fiscal anterior în termenele prevăzute de lege, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care a fost emisă hotărârea consiliului local/Consiliului General al Municipiului București. (la 01-01-2026, Alineatul (3) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost modificat de Punctul 41. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(4) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (4) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 42. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(5) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (5) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 42. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(6) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (6) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 42. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(7) Abrogat. (la 01-01-2026, Alineatul (7) , Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost abrogat de Punctul 42. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(8) În cazul mijloacelor de transport aflate în proprietatea persoanelor care domiciliază și locuiesc efectiv în localitățile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 323/1996, cu modificările și completările ulterioare, și în Hotărârea Guvernului nr. 395/1996, cu modificările ulterioare, impozitul se reduce cu 50% pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului. (la 30-01-2026, Articolul 469 , Capitolul IV , Titlul IX a fost completat de Punctul 7. , Articolul IV din ORDONANȚA nr. 6 din 30 ianuarie 2026, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 30 ianuarie 2026 )
Articolul 470
Calculul impozitului
(1) Impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol.
(2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia și norma de poluare, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cmc sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:Nr. crt.Mijloace de transport cu tracțiune mecanicăLei/200 cmc sau fracțiune din aceasta Norma de poluare: Non-euro, E0-E3Lei/200 cmc sau fracțiune din aceasta Norma de poluare: E4Lei/200 cmc sau fracțiune din aceasta Norma de poluare: E5Lei/200 cmc sau fracțiune din aceasta Norma de poluare: E6Lei/200 cmc Hibride cu emisii de CO_2 peste 50 g/kmI. Vehicule înmatriculate (lei/200 cmc sau fracțiune din aceasta)1Motociclete, tricicluri, cvadricicluri și autoturisme cu capacitatea cilindrică de până la 1.600 cmc inclusiv19,518,817,616,516,22Motociclete, tricicluri și cvadricicluri cu capacitatea cilindrică de peste 1.600 cmc22,121,319,918,718,43Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 1.601 cmc și 2.000 cmc inclusiv29,728,526,725,124,64Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.001 cmc și 2.600 cmc inclusiv92,288,682,877,876,35Autoturisme cu capacitatea cilindrică între 2.601 cmc și 3.000 cmc inclusiv182,9172,8154,1151,2149,86Autoturisme cu capacitatea cilindrică de peste 3.001 cmc319,0297,3294,4290,0275,57Autobuze, autocare, microbuze31,230,028,126,425,98Alte vehicule cu tracțiune mecanică cu masa totală maximă autorizată de până la 12 tone inclusiv39,037,535,133,032,4 (la 01-01-2026, Alineatul (2) , Articolul 470 , Capitolul IV , Titlul IX a fost modificat de Punctul 2. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 17 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1172 din 17 decembrie 2025 )
(2^1) Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii au obligația de a colabora în vederea realizării schimbului de date și informații privind norma de poluare prevăzută la alin. (2). Procedura privind schimbul de date și informații se stabilește pe bază de protocol încheiat între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. (la 18-12-2025, Articolul 470 , Capitolul IV , Titlul IX a fost completat de Punctul 44. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 ) Notă ... Conform alineatului (3) al articolului XIV din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025, protocolul prevăzut la art. XII pct. 44 referitor la art. 470 alin. (2^1) se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2^2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijloacele de transport se calculează în funcție de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulțirea fiecărei grupe de 200 cm^3 sau fracțiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:Nr. crt.Mijloace de transport cu tracțiune mecanicăLei/200 cmc sau fracțiune din aceastaI. Vehicule înmatriculate (lei/200 cmc sau fracțiune din aceasta)1.Tractoare înmatriculate18II. Vehicule înregistrate1.Vehicule cu capacitate cilindricălei/200 cmc1.1.Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică < 4.800 cmc2-41.2.Vehicule înregistrate cu capacitate cilindrică > 4.800 cmc4-62.Vehicule fără capacitate cilindrică evidențiată50-150 lei/an (la 01-01-2026, Articolul 470 , Capitolul IV , Titlul IX a fost completat de Punctul 44. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(3) În cazul mijloacelor de transport hibride cu emisii de CO_2 mai mici sau egale cu 50 g/km, impozitul se reduce cu maximum 30% din valoarea prevăzută în coloana 7 a tabelului de la alin. (2), conform hotărârii consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, după caz. (la 01-01-2026, Alineatul (3) , Articolul 470 , Capitolul IV , Titlul IX a fost modificat de Punctul 3. , Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 78 din 17 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1172 din 17 decembrie 2025 )
(3^1) În cazul autovehiculelor acționate electric, impozitul pe mijloacele de transport este în valoare de 40 lei/an. (la 01-01-2026, Articolul 470 , Capitolul IV , Titlul IX a fost completat de Punctul 46. , Articolul XII din LEGEA nr. 239 din 15 decembrie 2025, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1160 din 15 decembrie 2025 )
(4) În cazul unui ataș, impozitul pe mijlocul de transport este de 50% din impozitul pentru motocicletele respective.
(5) În cazul unui autovehicul de transport de marfă cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:Numărul de axe și greutatea brută încărcată maximă admisăImpozitul (în lei/an)Ax(e) motor(oare) cu sistem de suspensie pneumatică sau echivalentele recunoscuteAlte sistemede suspensie pentru axelemotoareIdouă axe1Masa de cel puțin 12 tone, dar mai mică de 13 tone01422Masa de cel puțin 13 tone, dar mai mică de 14 tone1423953Masa de cel puțin 14 tone, dar mai mică de 15 tone3955554Masa de cel puțin 15 tone, dar mai mică de 18 tone55512575Masa de cel puțin 18 tone5551257II3 axe1Masa de cel puțin 15 tone, dar mai mică de 17 tone1422482Masa de cel puțin 17 tone, dar mai mică de 19 tone2485093Masa de cel puțin 19 tone, dar mai mică de 21 tone5096614Masa de cel puțin 21 tone, dar mai mică de 23 tone66110195Masa de cel puțin 23 tone, dar mai mică de 25 tone101915836Masa de cel puțin 25 tone, dar mai mică de 26 tone101915837Masa de cel puțin 26 tone10191583III4 axe1Masa de cel puțin 23 tone, dar mai mică de 25 tone6616702Masa de cel puțin 25 tone, dar mai mică de 27 tone67010463Masa de cel puțin 27 tone, dar mai mică de 29 tone104616614Masa de cel puțin 29 tone, dar mai mică de 31 tone166124645Masa de cel puțin 31 tone, dar mai mică de 32 tone166124646Masa de cel puțin 32 tone16612464 (la 01-01-2018, Tabelul de la Alineatul (5) din Articolul 470 , Capitolul IV , Titlul IX a fost modificat de Punctul 94, Articolul I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 10 noiembrie 2017 )
Consultarea acestui document nu înlocuiește lectura Monitorului Oficial corespunzător. Nu ne asumăm răspunderea pentru eventualele inexactități rezultate din transformarea textului original în acest format.
Acest text este publicat în condițiile de reutilizare proprii ale sursei Portalul Legislativ, nu sub o licență Legalize sau de domeniu public.
Portalul Legislativ
Domeniu public (texte oficiale, Legea nr. 8/1996, art. 9)